Premieră în România: amenzi usturătoare pentru benzinari

Consiliul Concurenţei i-a găsit vinovaţi pe benzinarii din România pentru că, de comun acord, au scos de pe piaţă cel mai ieftin sortiment de benzină, iar în acest fel, oamenii au fost nevoiţi să cumpere combustibil mai scump, informează România TV.
Economica.net - vin, 06 ian. 2012, 07:59

Amenda este până în 5% din cifra de afaceri. Cel mai mult va plăti Petrom, care are şi cea mai mare cifră de afaceri – amenda ar putea ajunge până la 160 de milioane de euro.

Pasibili de amenzi, tot de până la 5% din cifra de afaceri, sunt şi firmele Rompetrol, Lukoil, Mol România.

La finalizarea anchetei a contribuit şi Comisia Europeană care a făcut presiuni în acest sens. Şi preşedintele Traian Băsescu şi guvernatorul Băncii Naţionale Române au sesizat faptul că scumpirile repetate ale carburanţilor sunt nejustificate.

În ultimii trei ani, preţul carburanţilor a crescut cu 80%. Potrivit unei anchete a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, făcută la sesizarea premierului Emil Boc, anul trecut a rezultat că scumpirile sunt nejustificate, iar în ultimul an preţurile au crescut cu 25%. Chiar şi în aceste condiţii, benzinarii susţin că nu au înregistrat profit, mai mult chiar, spun că au avut pierderi.

 

Te-ar mai putea interesa și
Primul oraș din România unde prețul mediu pentru un apartament ajunge la 3.000 de euro/mp
Primul oraș din România unde prețul mediu pentru un apartament ajunge la 3.000 de euro/mp
2025 vine cu surprize pentru care vor să-și cumpere o locuință. În cel mai scump oraș din țară prețurile au ajuns la un nou record, iar față de începutul anului trecut prețurile sunt mai......
Rolls-Royce va investi 300 de milioane de lire sterline pentru a personaliza mașinile pe care le dezvoltă la Goodwood
Rolls-Royce va investi 300 de milioane de lire sterline pentru a personaliza mașinile pe care le dezvoltă la Goodwood
Producătorul britanic de automobile de lux Rolls-Royce a anunțat miercuri că va investi 300 de milioane de lire sterline ...
Se reiau exporturile de ovine către Regatul Arabiei Saudite
Se reiau exporturile de ovine către Regatul Arabiei Saudite
În perioada 8-12 ianuarie, o delegație oficială din Regatul Arabiei Saudite efectuează o vizită de lucru în România, ...
Scumpirile continuă – Preţurile producţiei industriale în UE au crescut în noiembrie
Scumpirile continuă – Preţurile producţiei industriale în UE au crescut în noiembrie
Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au înregistrat, în noiembrie 2024, comparativ cu luna anterioară, ...