Raiffeisen, creştere spectaculoasă la bursă după modificarea strategiei în CEE

Acţiunile grupului bancar austriac Raiffeisen Bank International (RBI) au crescut semnificativ la bursă joi, după ce directorul financiar Martin Gruell a anunţat renunţarea la 20% din activele riscante, estimate la 79,4 miliarde de euro, pentru a evita majorarea capitalului, transmite Bloomberg.
Economica.net - vin, 30 ian. 2015, 07:46
Raiffeisen, creştere spectaculoasă la bursă după modificarea strategiei în CEE

Raiffeisen, al doilea creditor din Europa Centrală şi de Est (CEE), nu va vinde acţiuni noi şi ‘cu siguranţă nu negociază obţinerea unui ajutor de stat’, a afirmat Martin Gruell. În urma declaraţiilor, acţiunile grupului bancar austriac au înregistrat cel mai semnificativ avans din ultimii trei ani la Bursa de la Viena. Titlurile Raiffeisen au închis joi în creştere cu 11,6%, la 10,05 euro, recuperând pierderile din această săptămână, provocate de temerile investitorilor privind deficitul de capital al băncii.

Raiffeisen a achitat anul trecut ajutorul de stat de 1,75 miliarde de euro iar Martin Gruell a dat asigurări că banca nu va solicita din nou sprijinul autorităţilor.

‘Tocmai l-am achitat, de ce ar trebui să solicităm un nou ajutor? Cu siguranţă, nu. Ar fi un nonsens’, a afirmat directorul financiar al grupului bancar austriac.

Reducerea activelor riscante va fi realizată prin vânzarea unor subsidiare din Europa de Est şi vânzarea selectivă a unor credite, a explicat Gruell, care a dat asigurări că nu va fi vândută divizia rusă – ZAO Raiffeisenbank.

Indicele de adecvare a capitalului Tier 1 s-a situat la aproximativ 10% la sfârşitul lui 2014, a afirmat directorul financiar al grupului bancar austriac.

Raiffeisen se aşteaptă ca subsidiara sa din Rusia să raporteze un profit de peste 300 milioane de euro pentru 2014 şi să rămână profitabilă în 2015, chiar dacă au crescut provizioanele pentru creditele neperformante.

Şi preşedintele Consiliului de supraveghere al Mecanismului Unic de Supraveghere din cadrul Băncii Centrale Europene, Daniele Nouy, şi-a exprimat încrederea în capacitatea băncilor de a face faţă turbulenţelor din Rusia. ‘Există bănci mai expuse decât altele dar în opinia mea expunerea este gestionată corespunzător. În acest moment nu există temeri speciale’, a afirmat joi oficialul BCE.

A doua cea mai mare subsidiară a Raiffeisen este cea din Polonia. Aici sunt cele mai multe credite ipotecare denominate în franci şi în urma aprecierii monedei elveţiene ar putea apărea probleme. Calitatea activelor subsidiarei, evaluate la 2,9 miliarde de euro, este solidă, a dat asigurări Gruell care a arătat că Raiffeisen ar putea lista anul acesta subsidiara din Polonia. Pe de altă parte, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au anunţat, luna trecută, că RBI explorează vânzarea subsidiarei.

Speculaţiile vin după ce directorul general al grupului, Karl Sevelda, anunţa că, pentru a reveni pe profit, Raiffeisen va reevalua în primul semestru din 2015 activitatea tuturor celor 15 subsidiare din Europa de Est şi va reduce activitatea sau va vinde diviziile cu probleme. Sevelda a adăugat că banca se va concentra pe operaţiunile din România, Cehia, Slovacia şi Austria şi va scoate Rusia şi Polonia din lista celor şase ‘ţări de bază’ pentru operaţiunile grupului.

Raiffeisen Bank International a fondat filiala din România în anul 1998. În 2013, banca a obţinut un profit net de 104 milioane de euro, în creştere cu 18% faţă de 2012.

Te-ar mai putea interesa și
Marcel Ciolacu: Planul pentru reducerea deficitului va fi mai întâi prezentat coaliției și după aceea va fi trimis la COmisia Europeană
Marcel Ciolacu: Planul pentru reducerea deficitului va fi mai întâi prezentat coaliției și după aceea va fi trimis la ...
Preşedintele Partidului Social Democrat Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă, la Cornu, că ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, nu i-a prezentat încă planul de măsuri pentru reducerea......
Autoritățle americane și-au dat acordul pentru ca gigantul american BlackRock să poată prelua pentru 12,5 miliarde de dolari compania Global Infrastructure Partners
Autoritățle americane și-au dat acordul pentru ca gigantul american BlackRock să poată prelua pentru 12,5 miliarde de ...
Comisia Federală de Reglementare a Energiei din Statele Unite a aprobat vineri tranzacția prin care fondul american de ...
Chrysler va rechema în service aproximativ 1,2 milioane de mașini din SUA din cauza unei probleme la sistemul ABS
Chrysler va rechema în service aproximativ 1,2 milioane de mașini din SUA din cauza unei probleme la sistemul ABS
Marca de automobile Chrysler, deținută de grupul Stellantis, recheamă aproximativ 1,2 milioane de vehicule din SUA din ...
Goldman Sachs se așteaptă ca OPEC+ să-și crească producția începând cu luna decembrie
Goldman Sachs se așteaptă ca OPEC+ să-și crească producția începând cu luna decembrie
Banca americană Goldman Sachs a anunțat vineri că și-a ajustat estimările privind producția de petrol realizată de ...