Republica Moldova: Consilierul lui Merkel pentru politică externă şi securitate merge la Chişinău

Christoph Heusgen, consilier pentru politică externă şi securitate al cancelarului german Angela Merkel, este aşteptat luni într-o vizită în Republica Moldova, unde urmează să aibă întrevederi cu liderii Partidului Liberal Democrat (PLDM), Partidului Liberal (PL) şi Partidul Democrat (PD), în contextul tensiunilor interne legate de viitoarea guvernare minoritară, cu sprijinul comuniştilor la Chişinău, relatează Jurnal.md.
Economica.net - lun, 02 feb. 2015, 12:38
Republica Moldova: Consilierul lui Merkel pentru politică externă şi securitate merge la Chişinău

Este deja a doua oară când oficiali europeni încearcă să promoveze ideea formării unei coaliţii proeuropene în Republica Moldova, indică publicaţia citată.

Cu două săptămâni în urmă, o delegaţie europeană formată din preşedintele Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, Graham Watson, preşedintele comisiei pentru politică externă a Parlamentului European, Elmar Brok, şi vicepreşedintele Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, Knut Fleckenstein, s-a deplasat la Chişinău pentru a impulsiona negocierile dintre cele trei partide proeuropene, scrie Agerpres.

Potrivit Jurnal.md, citând surse apropiate negocierilor, oficialii europeni s-au declarat împotriva unei eventuale coaliţii de guvernare cu Partidul Comunist. Însă, în pofida acestor discuţii, PLDM şi PD nu au ajuns la un compromis cu PL şi au format coaliţia minoritară Alianţa Politică pentru o Moldovă Europeană.

Pe agenda discuţiilor consilierului cancelarului Merkel la Chişinău figurează subiecte legate de politica internă a Republicii Moldova, cum ar fi un guvern condus de premierul Iurie Leancă, precum şi situaţia regională.

‘Misiunea mea constă în a încerca să vorbesc cu toate forţele democratice, astfel încât Republica Moldova să aibă o guvernare democratică şi să continue cursul european. Impresia mea este că politicienii înţeleg că trebuie să meargă înainte, dar uneori ambiţiile personale ale unora sunt mai presus decât soarta ţării’, a declarat recent Christoph Heusgen într-o discuţie cu liderul PL, Mihai Ghimpu.

Un subiect aparte ar putea constitui situaţia din regiunea transnistreană, în contextul recentei declaraţii a ministrului adjunct de externe al Rusiei, Grigori Karasin, potrivit căruia Transnistria trebuie să fie o regiune cu statut special în cadrul statului unitar Republica Moldova.

Te-ar mai putea interesa și
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol......
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...