Primul pas pentru proiectul cablului submarin de înaltă tensiune între România şi Turcia

Premierul Victor Ponta a declarat marţi că proiectul cablului submarin de transport de energie între România şi Turcia este unul strategic pentru ţara noastră, pentru că poate asigura o piaţă externă importantă pentru energia electrică produsă în România.
Economica.net - mar, 03 feb. 2015, 09:49
Primul pas pentru proiectul cablului submarin de înaltă tensiune între România şi Turcia

Şeful Guvernului a participat marţi la semnarea Memorandumului de Înţelegere între Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA şi compania italiană Prysmian PowerLink, cu privire la dezvoltarea studiului de fezabilitate al proiectului cablului submarin care ar urma să lege România şi Turcia, scrie Agerpres.

‘Proiectul la care azi faceţi primul pas este un proiect strategic pentru România. Îmi aduc aminte că am stat peste o oră cu primul ministru de atunci, cu preşedintele Erdogan, cu miniştrii energiei, ca să discutăm cum putem realiza acest proiect despre care s-a vorbit foarte mult şi la care nu se găsiseră soluţii. Sunt absolut convins că prin efortul pe care l-aţi început azi vom avea în curând un studiu de fezabilitate, un proiect concret şi realizarea a ceea ce România are atât de mare nevoie: o cale de transport de infrastructură energetică care să ne lege de Turcia, un mare consumator şi o piaţă în care energia produsă în România poate să îşi găsească cu adevărat desfacere’, a afirmat Ponta la Palatul Victoria.

Şeful Guvernului a adăugat că România produce energie electrică la un preţ competitiv şi are nevoie de infrastructura necesară pentru a o exporta către partenerii externi, în condiţiile în care ‘capacitatea noastră de producţie depăşeşte cu mult consumul intern’.

Te-ar mai putea interesa și
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute de sondare. Primele reacţii ale candidaţilor....
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă ...
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...