Grecia: Tsipras respinge prelungirea programului de asistenţă financiară

Premierul grec, Alexis Tsipras, a declarat duminică în Parlament că nu vrea extinderea programului de asistenţă financiară acordat de Uniunea Europeană, ci un "credit punte" până la finalizarea unei noi înţelegeri, relatează Greek Reporter, citat de MEDIAFAX.
Economica.net - lun, 09 feb. 2015, 10:12
Grecia: Tsipras respinge prelungirea programului de asistenţă financiară

Tsipras a declarat că scopul său este să servească intereselor naţionale şi să respecte promisiunile electorale ale partidului său. „După cinci ani de austeritate barbară poporul nu se mai pleacă în faţa fricii”, a declarat el, citat de greekreporter.com.

„Grecia vrea să îşi onoreze datoria … Dacă partenerii noştri vor acelaşi lucru, sunt invitaţi la masa negocierilor ca să putem discuta cum putem face acest lucru viabil”, a declarat Tsipras în Parlamentul grec.

În discursul său adresat naţiunii, Tsipras a respins prelungirea programului de asistenţă financiară acordat de Uniunea Europeană şi a insistat că ţara sa are nevoie de un „credit punte” în iunie, când Atena ar urma să negocieze un nou acord cu UE şi Fondul Monetar Internaţional.

„Ajutorul a eşuat … Noul Guvernul nu este justificat să ceară o prelungire a împrumutului”, a declarat premierul, adăugând că poporul grec i-a oferit partidului său un mandat pentru a abandona „programul dezastruos de austeritate”.

„Vrem un acord nou, un credit punte, care să ne ofere spaţiul fiscal pe care îl cere o negociere sinceră”, a declarat Tsipras. Citeşte mai mult pe MEDIAFAX

Te-ar mai putea interesa și
TeraPlast cumpără activele pentru producția de țevi din PVC și polietilenă ale companiei ungare Wavin
TeraPlast cumpără activele pentru producția de țevi din PVC și polietilenă ale companiei ungare Wavin
Grupul TeraPlast a anunțat achiziția activelor pentru productia de tevi din PVC si PE, detinute de Wavin Ungaria (business-ul de Constructii si Infrastructura al Orbia)....
Șase state din Europa Centrală și de Est, printre care și România, creștere majoră a înmatriculărilor de mașini diesel – analiză
Șase state din Europa Centrală și de Est, printre care și România, creștere majoră a înmatriculărilor de mașini ...
Deși numărul de mașini noi cu motoare diesel scade în Europa, șase state din zona Central-Estică continentului au raportat ...
Procurorii olandezi au renunţat la acuzaţiile care îi vizau pe foştii directori de la ING şi ABN Amro
Procurorii olandezi au renunţat la acuzaţiile care îi vizau pe foştii directori de la ING şi ABN Amro
Procuratura din Ţările de Jos a anunţat miercuri că nu îi va trimite în judecată pe foştii directori generali ai ...
Marea Britanie va debloca 225 de milioane de lire pentru echipamente militare pentru Ucraina
Marea Britanie va debloca 225 de milioane de lire pentru echipamente militare pentru Ucraina
Regatul Unit va debloca 225 de milioane de lire sterline (273 de milioane de euro) pentru echipamente militare pentru Ucraina, ...