Justiţia din România, eliberată de complexe: Decăderea unor persoane influente într-o ţară măcinată de corupţie – AFP

Politicieni, magistraţi sau oameni de afaceri din România, temuţi sau curtaţi, care s-au bucurat de influenţă şi averi considerabile se află în prezent după gratii, fiind prinşi de o justiţie eliberată de complexe, scrie miercuri într-un comentariu AFP, scrie Agerpres.
Economica.net - mie, 11 feb. 2015, 10:07
Justiţia din România, eliberată de complexe: Decăderea unor persoane influente într-o ţară măcinată de corupţie - AFP

Ultimul ”trofeu” al redutabilului parchet anticorupţie din România, DNA, este foarte mediatizata Elena Udrea, fostă candidată la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014 şi consilier apropiat al ex-preşedintelui Traian Băsescu (2004-2014).

”Blonda Udrea” (41 de ani), considerată de către media drept una dintre figurile politice cele mai influente din România, a fost reţinută în noaptea de marţi spre miercuri, după o audiere maraton de peste 10 ore la sediul DNA, care a cerut arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Elena Udrea este acuzată de spălare de bani, trafic de influenţă şi corupţie în două dosare, dintre care unul referitor la achiziţionarea de licenţe Microsoft, o afacere tentaculară în care sunt implicaţi în total vreo zece foşti miniştri, notează AFP.

Investigaţiile DNA au prins viteză în ultimele săptămâni. Mai mulţi miniştri, un judecător al Curţii Constituţionale şi chiar şefa DIICOT Alina Bica au căzut în plasa justiţiei, adaugă sursa citată.

Anchetele în curs de desfăşurare ”arată statul aşa cum este: un sistem mafiot corupt, cu centre de putere, unde se vând şi se trafichează posturi de miniştri sau de procurori, şi cu responsabili care varsă o parte din comisioanele pe care le încasează partidului din care fac parte”, rezumă analistul politic Alina Mungiu-Pippidi.

De mai mulţi ani deja, reforma justiţiei întreprinsă sub ochii vigilenţi ai Bruxellesului a zdruncinat impunitatea de care păreau că se bucură numeroşi responsabili politici. Dubla condamnare pentru corupţie în 2012 a fostului premier Adrian Năstase a devenit deja un simbol, apreciază AFP.

Românii sunt foarte ataşaţi ideii de independenţă a justiţiei în ţara lor, care continuă să fie una dintre cele mai sărace din Uniunea Europeană. Ei au dovedit acest lucru alegându-l în funcţia de preşedinte pe Klaus Iohannis, care are o reputaţie de om onest şi apărător neobosit al magistraţilor.

În discursul său de învestitură rostit în decembrie, preşedintele Iohannis, fost profesor de fizică provenit din rândurile minorităţii etnice germane, şi-a propus ca obiectiv al mandatului său ”o Românie debarasată de corupţie”.

Persistă însă întrebările referitoare la momentul ales pentru lansarea urmăririi în justiţie împotriva Elenei Udrea, la două luni după sfârşitul regimului lui Traian Băsescu, cel care a susţinut-o în mod public de-a lungul celor zece ani de putere, apreciază AFP.

”Anchetele noastre îşi urmează cursul, fără să se ţină cont de evoluţiile de pe scena politică sau de comentariile politicienilor sau ale media”, a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a DNA, Silvia Săplăcan, subliniind bilanţul activităţii procurorilor: 1.167 de persoane, inclusiv înalţi responsabili, trimişi în judecată în 2014.

Cristina Guseth, director Freedom House Romania, a subliniat la rândul său că ”independenţa justiţiei a început să se manifeste sub (regimul lui) Traian Băsescu, când au fost condamnaţi şi reprezentanţi din propria tabără”.

Dar nu numai politicienii sunt vizaţi de DNA. Un judecător al Curţii Constituţionale, Toni Greblă, este urmărit penal pentru mai multe fapte. Constrâns să demisioneze săptămâna trecută, Greblă ar putea fi arestat în zilele următoare.

O altă figură emblematică a României postcomuniste, magnatul media Adrian Sârbu, este în închisoare de o săptămână pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.

Mai mulţi oameni de afaceri, inclusiv miliardarul Ioan Niculae, sunt şi ei judecaţi în diferite dosare, pentru infracţiuni de la spălare de bani la ”tentativă de subminare a economiei naţionale”.

”În România sunt folosite două mari mecanisme pentru devalizarea statului: pieţele publice şi evaziunea. Acţiunea procurorilor este crucială, dar nu şi suficientă”, a subliniat dna Guseth, care face apel la înăsprirea legislaţiei în domeniu.

Potrivit Alinei Mungiu-Pippidi, cheia pentru ţară este menţinerea unei coabitări, ca în prezent, între şeful statului, care are putere de veto asupra textelor de lege, fiind un conservator, şi majoritatea parlamentară, condusă de premierul Victor Ponta, social-democrat. În opinia ei, ”justiţia nu-i poate decima pe marii traficanţi de influenţă şi pe spoliatorii bogăţiilor ţării dacă puterea este concentrată în mâinile unui singur partid”.

Te-ar mai putea interesa și
Evenimentele iernii 2024
Evenimentele iernii 2024
Iarna anului 2024 aduce o mulțime de evenimente interesante în România și în alte locuri din Europa! Aici sunt câteva recomandări pentru festivaluri, târguri de Crăciun, concerte și......
Ciolacu și-a dat demisia din fruntea PSD şi a anunțat că social-democraţii nu vor depune nicio contestaţie după rezultatele alegerilor prezidenţiale
Ciolacu și-a dat demisia din fruntea PSD şi a anunțat că social-democraţii nu vor depune nicio contestaţie după rezultatele ...
Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a anunţat că a demisionat de la conducerea partidului.
Călin Georgescu: Nu vom mai lăsa hipermarketul, micromarketul şi alţi răspânditori de otrăvuri (junk-food şi fast-food) să ne hrănească familiile
Călin Georgescu: Nu vom mai lăsa hipermarketul, micromarketul şi alţi răspânditori de otrăvuri (junk-food şi fast-food) ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale ...
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Factorul declanşator care a pus capăt unei relaţii de peste 50 de ani între grupul rus Gazprom şi cel austriac OMV la ...