‘(…) Ro-Net, care, până la finalul acestui an, trebuie nu numai implementat, ci şi absorbite fondurile europene (…) este un proiect care duce infrastructura pentru internet de mare viteză în 783 de localităţi din ţara noastră. Ro-Net e un proiect important şi pentru minister, dar cred că şi pentru România. Aceste localităţi au fost alese în urmă cu aproximativ doi ani de pe o listă de ‘zone albe’, pe care noi o avem în acest moment. Localităţile respective nu reprezintă interes din punct de vedere economic pentru operatorii privaţi şi de aceea statul vine şi aduce aceste facilităţi. Mie mi se pare că e un lucru bun, care, sperăm, să se finalizeze cu bine’, a afirmat Grindeanu.
Oficialul a menţionat, totodată, că lista cu ‘zonele albe’ a cuprins peste 2.000 de localităţi, iar la momentul actual există o întârziere în implementarea proiectului Ro-Net.
‘A existat o listă furnizată, dacă nu mă înşel, de ANCOM de până în 2.000 de localităţi /2.268, n.r./, dintre care tot ANCOM a selectat aceste 783 de localităţi. Împreună cu cei care au câştigat această licitaţie, dorim să facem ceea ce vă spuneam mai devreme. E o provocare pentru noi. În acest moment există o anumită întârziere în implementarea acestui proiect, trebuie să vă recunosc acest lucru. În ultima perioadă, noi am ‘ars’ mai multe perioade, astfel încât să recuperăm timpul pierdut pe parcursul anului trecut, iar la finalul anului să putem să-l implementăm şi să şi absorbim banii europeni, nu puţini… în jur de 100 de milioane de euro’, a spus ministrul pentru Societatea Informaţională.
La jumătatea lunii ianuarie a.c., Ministerul pentru Societatea Informaţională /MSI/ a anunţat că reţeaua de distribuţie prin intermediul căreia 783 de de localităţi din România vor fi conectate la Internet până la sfârşitul anului 2015, va avea o lungime de aproape 4.900 de kilometri.
Conectarea la Internet în bandă largă /broadband/ a respectivelor localităţi va fi implementată în cadrul proiectului ‘Ro-NET: Construirea unei infrastructuri naţionale de broadband în zonele defavorizate, prin utilizarea fondurilor structurale’ şi în care MSI are calitate de aplicant-beneficiar începând cu data de 18 decembrie 2014.
Proiectul este co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi are o valoare totală de 377.838.279,59 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă /FEDR/ este de 252.281.871,95 lei.
Derulat pe parcursul a 11 luni, Ro-Net vizează construirea unei infrastructuri naţionale de comunicaţii de bandă largă în scopul furnizării de servicii de comunicaţii electronice în zone rurale defavorizate, care, în acest moment, nu au acoperire pentru servicii de internet de mare viteză.
Proiectul va contribui la reducerea decalajului digital dintre zonele urban şi rural, aducând internetul în bandă largă mai aproape de aproximativ 130.000 de gospodării cu circa 400.000 de locuitori, în jur de 8.500 de întreprinderi şi 2.800 de instituţii publice. Noua reţea de distribuţie va avea aproximativ 4.843 km.
Cei doi operatori desemnaţi să implementeze proiectul în urma licitaţiei organizate de MSI, Telekom Communications şi Telekom Mobile, vor finaliza implementarea infrastructurii de tip backhaul în cadrul perioadei eligibile a programului de finanţare care se încheie la 31 decembrie 2015.
Potrivit contractului, MSI a concesionat companiilor câştigătoare dreptul de utilizare a infrastructurii construite, pentru o perioadă de 18 ani. În acest interval, cele două companii vor asigura, de asemenea operarea şi mentenanţa infrastucturii.
Infrastructura va rămâne în proprietate publică şi va fi disponibilă la nivel wholesale pentru orice operator interesat să furnizeze servicii de internet broadband pentru utilizatorii finali.
La începutul lunii noiembrie 2014, Comisia Europeană a aprobat contribuţia financiară pentru proiectul Ro-Net, în valoare de aproximativ 85,6 milioane de euro, prin care 783 de localităţi identificate ca ‘zone albe’ vor beneficia de internet broadband.