Turcii de la Koton deschid cel mai mare magazin din România

Retailerul turc Koton va inaugura, mâine, cel mai mare magazin al său din România, în urma unei investiţii de 500.000 de euro. Unitatea va fi deschisă la parterul Bucureşti Mall, în urma relocării de la etajul al doilea al centrului comercial.
Economica.net - joi, 12 feb. 2015, 08:07
Turcii de la Koton deschid cel mai mare magazin din România

Retailerul turc Koton va deschide, pe 13 februarie, în cadrul centrului comercial Bucureşti Mall operat de Anchor Group, cel mai mare magazin din reţeaua sa din România, un concept store cu o gamă extinsă de colecţii.  Unitatea are  o suprafață de 1.640 metri pătrați şi a presupus o investiţie în relocare şi extindere de 500.000 de euro, potrivit directorului general al Koton România, Burak Akbulat. Potrivit acestuia, redeschiderea magazinului pe o suprafaţă extinsă va aduce o creştere a cifrei de afaceri pe metrul pătrat cu 37% și cifrei de afaceri lunară medie de 3,2 ori. Unitatea Koton din Bucureşti Mall este prima deschisă de compania turcă în România, în 2007, iar extinderea și mutarea magazinului fac parte din strategia de dezvoltare a București Mall.

Noi colecţii

Odată cu inaugurarea noului magazin pe 13 februarie, se vor lansa și colecții noi: Kids, Denim, Lingerie și Sportswear. „Vizitatorii București Mall vor fi singurii din România care vor avea la dispoziție noile game de produse de lenjerie și de articole de sport Koton”, se arată într-un comunicat al Anchor Group.

Reduceri de 70%

În această perioadă, retailerul va oferi în noul magazin reduceri de până la 70%. Astfel, cu ocazia Valentine’s Day, retailerul va lansa aplicația Valentine’s Day Focal Point și va inaugura noile vitrine ale brandurilor Koton și Olé.

Koton a deschis primul magazin din România în București Mall în 2007, iar acesta a rămas o ancoră a primului centru comercial modern din România. Retailerul a anunţat, de asemenea, că în primăvara acestui va deschide alte două magazine în centrele comerciale Iulius din Iaşi şi Timişoara. Suprafaţa totală a acestora va fi de 3.000 de mp.

La nivel global, Koton are 4.600 de angajaţi şi 377 de magazine, în 25 de ţări.

Grupul Anchor este prezent în România din 1997, fiind unul dintre cei mai puternici jucători de pe piața prin portofoliul său de proiecte de retail, rezidențiale și clădiri de birouri. Anchor Grup a construit în România București Mall primul centru comercial modern la nivel local. De asemenea, grupul deține Plaza România, Anchor Plaza și InCity Residences, ansamblu rezidențial situat în centrul Capitalei. Valoarea totală a investițiilor efectuate până în prezent se ridică la peste 350 milioane euro. 

Te-ar mai putea interesa și
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
Gigantul chinez al vehiculelor electrice BYD a anunțat că va lansa o nouă generație de baterii „blade” în 2025....
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul ...
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...