ANCOM: Multiplexurile regionale de televiziune digitală au fost alocate. Valoarea licenţelor se ridică la 86.000 euro

Multiplexurile regionale de televiziune digitală solicitate de către cei cinci ofertanţi au fost alocate, iar valoarea taxelor de licenţă se ridică la peste 86.000 de euro, a anunţat, joi, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii /ANCOM/.
Economica.net - joi, 12 feb. 2015, 11:08
ANCOM: Multiplexurile regionale de televiziune digitală au fost alocate. Valoarea licenţelor se ridică la 86.000 euro

Astfel, Comisia de licitaţie din cadrul ANCOM a stabilit în cadrul rundei de alocare multiplexurile alocate şi sumele pe care participanţii la licitaţie le vor achita.

Companiile Regal şi Cargo Sped au intrat în runda de alocare care a stabilit alocarea specifică pentru categoriile în care există mai multe multiplexurile disponibile, în urma achitării unei taxe suplimentare pentru alocarea preferată a multiplexurilor câştigate. În aceste condiţii, compania Regal şi-a adjudecat un multiplex regional (Râmnicu Vâlcea) pentru care va achita suma de 8.010 euro, reprezentând taxă de licenţă, în timp ce compania Cargo Sped a câştigat un multiplex regional (Sibiu) pentru care va achita suma de 8.001 euro.

De asemenea, 2K Telecom şi-a adjudecat 5 multiplexuri regionale (4 în Bucureşti şi unul în Ploieşti) pentru care va achita suma de 52.000 euro, compania Radio M Plus a obţinut un multiplex regional (Iaşi), contra unei sume de 10.000 euro, iar Digital Video Broadcast şi-a adjudecat un multiplex regional (Satu Mare) pentru care va achita suma de 8.000 de euro.

Taxele de licenţă, a căror valoare cumulată se ridică la 86.011 euro, urmează a fi achitate către bugetul de stat în termen de cel mult 90 de zile calendaristice de la data anunţării rezultatelor.

ANCOM precizează că toate licenţele pentru utilizarea multiplexurilor sunt valabile în perioada 17 iunie 2015 – 17 iunie 2025.

Câştigătorii multiplexurilor regionale vor putea să furnizeze servicii comerciale de transmisie a programelor de televiziune după data de 17 iunie 2015, iar până la data de 1 mai 2017, aceştia trebuie să pună în funcţiune cel puţin un emiţător în fiecare zonă de alocare.

Potrivit datelor ANCOM, prin intermediul fiecărui multiplex naţional se vor putea furniza servicii de televiziune digitală terestră la nivelul întregii ţări, în timp ce multiplexurile regionale şi locale vor acoperi fiecare câte o anumită zonă de alocare ce poate fi echivalentă cu un judeţ, respectiv o localitate.

Acordul Internaţional semnat în anul 2006 de România şi de alte aproximativ 100 de ţări la conferinţa RRC06 de la Geneva, prevede că, începând cu data de 17 iunie 2015, staţiile de televiziune analogică terestră nu vor mai avea dreptul să utilizeze banda de frecvenţă pe care o utilizează în prezent, locul acestora urmând să fie luat de transmisiile digitale de televiziune.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 403/2013 pentru aprobarea Strategiei privind tranziţia de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră şi implementarea serviciilor multimedia digitale la nivel naţional, alături de alte măsuri privind tranziţia la televiziunea digitală terestră, Guvernul României şi-a asumat termenul de 17 iunie 2015 pentru încetarea tuturor transmisiilor analogice de televiziune terestră.

La data de 10 iunie 2014, s-a finalizat licitaţia pentru acordarea multiplexurilor digitale naţionale în urma căreia au fost alocate trei multiplexuri naţionale către Societatea Naţională de Radiocomunicaţii S.A., compania câştigând multiplexul acordat condiţionat ‘free to air’ şi alte două multiplexuri din banda UHF contra sumei de 1.020.002 euro, reprezentând taxă de licenţă.

Multiplexul digital reprezintă un grup de programe de radiodifuziune şi televiziune, servicii multimedia suplimentare şi alte date asociate de identificare transmise de la staţiile de emisie către utilizatorii finali pe cale radio terestră, utilizând modulaţie digitală în limitele unui canal de televiziune standard/bloc de frecvenţă.

Te-ar mai putea interesa și
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
O reducere a bonusurilor managerilor de la Volkswagen va duce la o reducere a salariilor cu 10% în următorii doi ani, a informat duminică ziarul Sueddeutsche Zeitung, după ce producătorul german......
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Senatul şi Camera Deputaţilor, îşi aleg, luni dimineaţă, preşedinţii, după ce, la finalul săptămânii trecute, ...
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Senatorul Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcţia de ministru al Finanţelor în viitorul Guvern, anunţă că va deţine ...
BMW XM by Kith, o ediție limitată de 47 de unităţi
BMW XM by Kith, o ediție limitată de 47 de unităţi
Modelul plug-in hybrid de înaltă performanță XM va fi disponibil anul viitor sub numele de BMW XM by Kith 2025, cu design ...