‘Acum câţiva ani, ARB îşi exprima un punct de vedere foarte categoric şi strict: nu credem că legea insolvenţei persoanelor fizice ar trebui implementată în România. Nu considerăm că România a ajuns la un asemenea nivel încât să se poată implementa o astfel de lege. Între timp, poziţia noastră s-a nuanţat, datorită schimbărilor profunde care au avut loc în mediul economic, financiar, social şi politic din România. În acest moment, considerăm că Legea insolvenţei persoanelor fizice este o necesitate, dar este nevoie ca textul final să cuprindă o serie întreagă de lucruri pe care comunitatea bancară şi alte instituţii implicate, dar şi reprezentanţii consumatorilor să le agreeze. Am trimis la Parlament în ultimele săptămâni punctul nostru de vedere în care am făcut trimitere la faptul că legea ar trebui să fie aplicabilă şi accesibilă celor care sunt debitori de bună credinţă’, a declarat Gheţea.
El a adăugat că legislaţia trebuie să răspundă şi întrebării legate de plafonul de datorie pentru care se aplică.
‘Întrebarea este: această insolvenţă se aplică fără niciun fel de plafoane, indiferent de sumă? Cineva cu credit pentru casă sau de nevoi personale este tratat la fel ca o persoană care a construit un mic bloc cu 10 apartamente? Pentru că există şi astfel de situaţii. Trebuie să găsim o modalitate să selectăm prin lege cazurile care merită să fie sub incidenţa acestei legi’, a mai spus Gheţea.
În plus, preşedintele ARB susţine că legea ar trebui să prevadă ca, înainte de a-şi cere insolvenţa, debitorul să demonstreze că a depus toate diligenţele, împreună cu creditorul, ca să rezolve problemele.
Potrivit acestuia, sunt şi alte aspecte de clarificat, printre care se numără o precizare clară cu privire la persoana care poate cere insolvenţa (doar debitorul sau şi creditorul), dar şi situaţia codebitorilor în contractele care prevăd acest aspect.
În opinia lui Gheţea, este foarte important să se găsească un sistem de sancţionare pentru persoanele care, în mod fraudulos, profită de prevederile legii şi îşi cer insolvenţa.
‘La persoanele juridice nu am rezolvat un lucru foarte important: insolvenţa poate fi cerută de acţionari sau administrator sau de creditori, iar legea permite ca acel acţionar sau administrator să deschidă altă firmă, să o falimenteze şi pe aceea, între timp mai trece şi activele bune de pe o firmă pe alta…şi tot aşa’, a subliniat Radu Gheţea.
Potrivit acestuia, comunitatea bancară încearcă de foarte mult timp să găsească o soluţie prin care persoanele fizice care au fost acţionari sau administratori la firme în insolvenţă să fie înscrise într-o bază de date la care creditorii să aibă acces.
‘Nu am reuşit să facem baza de date pentru că nu putem introduce persoanele într-o astfel de bază de date fără acordul expres al persoanei respective’, a precizat reprezentantul bancherilor.
Oficialul ARB a subliniat faptul că în cazul persoanelor fizice există datele disponibile la Biroul de Credit.