Regimul cursului de schimb şi lipsa sa de legătură cu gândurile domnului Piperea

Crede că, dacă şi-l ia aliat pe Stiglitz, a rezolvat problema. Nimeni din presa economică nu-l corectează. N-o fac nici eu, rândurile de mai jos au rolul de a fi citite doar de cei ce nu-l slujesc/adoră şi au un scop informativ.

Ca atare:
Subiectul atacat frontal este regimul cursului de schimb. Şi în 2009 şi astăzi, în 2015, regimul cursului de schimb al leului este cel de flotare controlată, acesta fiind în concordanţă cu utilizarea ţintelor de inflaţie ca ancoră nominală a politicii monetare şi permiţând un răspuns flexibil al acestei politici la şocurile neprevăzute ce pot afecta economia. Să observăm, în primul rând, că regimul cursului de schimb se referă la leu (şi nu la franc elveţian pentru că de acela se ocupă Banca Naţională a Elveţiei). În al doilea rând, alegerea unui anumit regim al cursului de schimb, ca prerogativă a BNR, potrivit legii, ţine de strategia de politică monetară, în cazul nostru, ţintirea inflaţiei. Deci, indiferent de ceea ce crede domnul avocat, clienţii săi sau susţinătorii săi, regimul cursului de schimb vizează, din perspectiva BNR, cu totul altceva decât protecţia consumatorilor de credite.

În general, şi pe scurt, când vorbim de regimul cursului de schimb, băncile centrale au de ales între extremele cursului fix (cazul Consiliului Monetar, vezi Bulgaria), şi flotare liberă (ca de exemplu în Polonia sau variante intermediare, ca în România, unde vorbim de flotate controlată sau administrată. Flotarea administrată presupune implicarea pe perioade scurte de timp a Băncii Centrale în evoluţia cursului de schimb prin vânzarea de valută în cazul unei deprecieri bruşte a monedei naţionale sau cumpărarea de valută atunci când cursul cunoaşte o apreciere bruscă ce ar putea dezechilibra piaţa.

Tot cu titlu informativ, cursul de schimb al leului se raportează în primul rând la moneda europeană, adică euro, în principal pentru că suntem membrii ai Uniunii Europene şi în special deoarece majoritatea covârşitoare a comerţului exterior se desfăşoară cu celelate state membre. Această particularitate face şi ca BNR să nu poată influenţa direct cursul francului elveţian, cotaţiile calculate ale pieţei valutare din România rezultând din cross între CHF şi euro. Tot din această cauză banală, dar extrem de greu de înţeles de către dl Piperea şi fanii domniei sale, BNR nu poate fixa un culoar de variaţie pentru leu în raport cu francul elveţian nici la curs istoric, nici la curs curent, indiferent de propunerile şi/sau iniţiativele în acest sens.

Dacă sper că este clar de ce regimul cursului de schimb al leului nu are nicio legătură cu gândurile dlui avocat, este cred interesant de aflat de ce, la un moment dat, BNR a flexibilizat regimul cursului de schimb. Ei bine, acest lucru s-a întâmplat ca o consecinţă directă a liberalizării contului de capital ca o precondiţie a aderării la Uniunea Europeană în 2007, ceea ce a permis ulterior inclusiv dezvoltarea sistemului bancar şi a activităţii de creditare inclusiv în franci eleveţieni. Abundenţa intrărilor de capital din acei ani a condus, într-adevăr la o creştere accelerată a creditării sectorului neguvernamental, deci a gospodăriilor şi firmelor private, şi a pus presiune în sensul aprecierii cursului de schimb al leului. Dacă regimul cursului de schimb ar fi fost de flotare liberă, şocul de depreciere şi riscul valutar ar fi avut efecte mult mai devastatoare decât cele înregistrate în scurte episoade.

În perioada premergătoare ultimelor etape ale liberalizării contului de capital şi adoptării strategiei de ţintire directă a inflaţiei, BNR a iniţiat, începând cu luna noiembrie 2004, o politică de flexibilizare a cursului de schimb, caracterizată prin intervenţii mai puţin frecvente şi mai puţin previzibile, atât pe piaţa monetară, cât şi pe piaţa valutară, în scopul descurajării intrărilor de capital speculativ. Concomitent şi urmărind acelaşi scop, banca centrală a redus, atunci când a fost posibil, rata dobânzii de politică monetară şi a sterilizat numai parţial surplusul de lichiditate.

În acelaşi timp, creşterea puternică a cererii agregate a determinat BNR să decidă majorarea ratelor rezervelor minime obligatorii şi să adopte măsuri administrative şi prudenţiale. De asemenea a recurs la conştientizarea publicului, dar şi a băncilor în ce priveşte necorelarea între resurse şi plasamente. Practic a înăsprit puternic politica monetară, diminuând şi accesul la creditare în valută al debitorilor neacoperiţi la risc, cei care câştigă veniturile în altă monedă decât moneda creditului.
Deocamdată atât în ce priveşte regimul cursului de schimb, subliniem încă o dată, al leului. În ce priveşte directiva, ea intră în vigoare din martie 2016, nu este retroactivă şi n-are nicio treabă cu cursul istoric al dlui Piperea. Cât despre Joseph Stiglitz, săracul n-are de unde afla în ce scopuri este citat…

Daniel Oanţă este expert la Banca Naţională a României

*acest articol reprezintă o opinie personală, nu punctul de vedere al BNR