Miron Mitrea a fost condamnat la doi ani de închisoare, cu executare

Fostul ministru al Transporturilor Miron Mitrea a primit o sentinţă de doi ani cu executare, în dosarul în care acesta este acuzat de luare de mită în legătură cu renovarea casei mamei sale din localitatea Voluntari. Decizia este definitivă
Economica.net - vin, 13 feb. 2015, 11:03
Miron Mitrea a fost condamnat la doi ani de închisoare, cu executare

În ultimul său cuvânt, Miron Mitrea a declarat că nu a săvârşit nicio faptă penală şi că regretă faptul că nu a fost găsit procesul verbal de confruntare cu Sergiu Sechelariu, în care acesta din urmă recunoştea faptul că a primit un miliard de lei vechi.

‘Irina Jianu nu are niciun amestec în acest dosar, iar pe Nicolae Popescu nu l-am văzut în viaţa mea până la acest proces’, a mai spus Mitrea.

La rândul ei, Irina Jianu a spus că este nevinovată şi nu a dat şi nu a primit în viaţa ei mită.

Pe 15 octombrie 2014, Miron Mitrea a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, judecători dispunând şi confiscarea sumei de 169.000 lei.

În acelaşi dosar, fosta şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii, Irina Jianu, a fost condamnată la cinci luni închisoare, iar Nicolae Popescu, fost arhitect şef al oraşului Voluntari, la cinci luni de închisoare, pedeapsă contopită cu o alta de trei ani primită în alt dosar.

Cei trei condamnaţi au declarat apel.

Potrivit DNA, în perioada 2001-2002 Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite în cuantum de 927.420 de lei în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector-şef adjunct şi inspector-şef al ISC.

DNA susţine că această sumă reprezintă contravaloarea lucrărilor de construcţii, amenajare şi dotare efectuate cu titlu gratuit şi în lipsa unor contracte de antrepriză sau subantrepriză de SC Conimpuls SA Bacău, SC Vertcon SA Bacău, SC Durimpuls SRL Bacău şi SC Regal Glass SRL Bacău la un imobil din judeţul Ilfov, proprietatea mamei lui Miron Mitrea.

Te-ar mai putea interesa și
Polonia va cheltui 1,33 miliarde dolari pentru a menţine plafonarea preţului la electricitate
Polonia va cheltui 1,33 miliarde dolari pentru a menţine plafonarea preţului la electricitate
Guvernul polonez va extinde plafonarea preţului la electricitate pentru consumatorii casnici în primele nouă luni din 2025, transmite Reuters....
Pornind de la cazul Nordis, Parlamentul a înființat o Comisie Parlamentară de anchetă pentru investigarea mafiei imobiliare
Pornind de la cazul Nordis, Parlamentul a înființat o Comisie Parlamentară de anchetă pentru investigarea mafiei imobiliare
Parlamentul a aprobat, miercuri, în şedinţă comună, constituirea Comisiei parlamentare comune de anchetă a Camerei ...
Autostrada Moldovei A7: Peste 30 de kilometri de la Buzău la Râmnicu Sărat vor fi dați azi în trafic
Autostrada Moldovei A7: Peste 30 de kilometri de la Buzău la Râmnicu Sărat vor fi dați azi în trafic
Miercuri, 20 noiembrie 2024, la ora 16.00, se deschide circulația pe încă 32 de km din A7 (secțiunea de autostradă Buzău ...
Ministrul Economiei: Mărcile româneşti trebuie revitalizate pentru a redeveni cunoscute în ţară şi în străinătate
Ministrul Economiei: Mărcile româneşti trebuie revitalizate pentru a redeveni cunoscute în ţară şi în străinătate
Brandurile româneşti trebuie aduse din nou în actualitate, revitalizate, astfel încât acestea să redevină cunoscute ...