Transalpina: Lucrările de reabilitare vor fi reluate în perioada următoare – preşedinte CJ Gorj

Lucrările de reabilitare a DN 67C Transalpina vor fi reluate în perioada următoare, fiind deja stabilite acţiunile necesare finalizării construcţiei drumului respectiv, a declarat vineri preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Gorj, Ion Călinoiu.
Economica.net - vin, 13 feb. 2015, 13:17
Transalpina: Lucrările de reabilitare vor fi reluate în perioada următoare - preşedinte CJ Gorj

Potrivit acestuia, în urma unei discuţii avute cu ministrul Transporturilor, Ioan Rus, s-au stabilit noi lucrări în vederea consolidării în zonele predispuse la căderi de pe versanţi şi a asigurării condiţiilor de siguranţă a traficului rutier, scrie Agerpres.

‘Am discutat cu ministrul Transporturilor, Ioan Rus, chiar săptămâna trecută, s-au stabilit restul lucrărilor care trebuie executate. Au fost stabilite lucrări noi pentru a fi făcute consolidările necesare în zona respectivă pentru evitarea căderilor de pe versanţi în urma fenomenului de îngheţ – dezgheţ. Există fondurile necesare şi va fi reluată procedura de continuare a lucrărilor. Procesul dintre constructor şi beneficiar se află în faza finală’, a spus Ion Călinoiu.

Directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Narcis Neaga, declara în luna noiembrie că prejudiciul cauzat de nerezilierea la timp a contractului cu firma constructoare ROMSTRADE, care trebuia să modernizeze DN 67 C Transalpina, este de aproximativ 100 de milioane de euro.

El a menţionat că firma constructoare a fost acţionată în judecată deoarece lucrările de modernizare au fost realizate fără acord de mediu.

Contractul de execuţie lucrări de ‘Modernizare DN67C Bengeşti – Sebeş, km 0+000 – km 148+414’ încheiat între CNADNR SA şi SC ROMSTRADE SRL a fost suspendat încă din 5 octombrie 2012, în prezent antreprenorul SC ROMSTRADE SRL fiind în insolvenţă.

Conform ultimei informări din iulie 2014 a reprezentanţilor CNADNR, pe drumul naţional DN 67C Transalpina, sectorul Bengeşti – Sebeş (km 0+000 – km 148+414), circulaţia rutieră este deschisă doar între localităţile Bengeşti – Rânca (km 0+000- km 34+500). Sectorul de drum naţional DN 67C Transalpina, cuprins între km 34+500 (localitatea Rânca, judeţul Gorj) şi km 148+414 (localitatea Sebeş, judeţul Alba) este închis circulaţiei publice pe toată perioada anului, din cauza nefinalizării lucrărilor de construcţie şi a imposibilităţii asigurării condiţiilor de siguranţă a traficului rutier, interdicţia fiind semnalizată prin indicatoare specifice, încă de la începutul lucrărilor (2008).

Te-ar mai putea interesa și
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care au co-semnat un text ce condamnă presupusa lipsă de cooperare a Teheranului......
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, spune că a votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie, care are o experienţă ...
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru ...
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...