Amplasamentele celor două centre de comandă şi control ale NATO din România, stabilite în proporţie de 90% – Duşa

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat, sâmbătă, la Târgu Mureş, că amplasamentele celor două centre de comandă şi control ale NATO din România, stabilite la reuniunea miniştrilor Apărării din statele membre NATO, care a avut loc la Bruxelles, au fost identificate în proporţie de 90%.
Economica.net - sâm, 14 feb. 2015, 12:35
Amplasamentele celor două centre de comandă şi control ale NATO din România, stabilite în proporţie de 90% - Duşa

”La nivelul Statului Major General şi al Colegiului de Conducere al Ministerului Apărării analizăm în momentul de faţă mai multe locaţii şi în termen foarte scurt vom lua o hotărâre cu privire la locaţia celor două comandamente şi vom trece la lucrările şi măsurile de operaţionalizare a lor. Sigur că încă nu vă pot preciza exact. 90% ne-am hotărât unde vor fi, nu vă pot preciza exact până nu luăm în analiză toate elementele şi până nu ne sfătuim şi cu partenerii noştri din NATO şi mai ales cu militarii din ţările care urmează să vină în aceste comandamente, respectiv SUA, Anglia, Germania, Polonia, Turcia. Sunt miniştri cu care deja am discutat fie telefonic, fie la întâlniri bilaterale şi care vor trimite militarii în comandamentele din România’, a precizat Mircea Duşa.

Mircea Duşa a făcut referire la decizia de constituire imediată pe teritoriile aliaţilor din est – România, Polonia, Bulgaria, Estonia, Letonia şi Lituania – a unor unităţi pentru integrarea forţelor NATO, acestea fiind structuri multinaţionale de comandă şi control ale Alianţei Nord-Atlantice, care să asigure o prezenţă vizibilă şi continuă a NATO pe teritoriul aliaţilor estici, scrie Agerpres.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...