‘Dacă nu primiţi bonul fiscal, aveţi obligaţia să-l solicitaţi. În cazul unui refuz, aveţi dreptul de a beneficia de bunul achiziţionat sau de serviciul prestat fără plata contravalorii acestuia. Solicitaţi și păstraţi bonurile fiscale pentru a putea participa la extragerile lunare şi ocazionale ale loteriei bonurilor fiscale’, se precizează în modelul de anunţ publicat de Ministerul Finanţelor, pe care comercianţii vor fi obligaţi să îl afişeze lângă casa de marcat.
Mai mult, ‘operatorii economici care desfăşoară activităţi comerciale în unităţi de tip restaurant, bar, discotecă, club şi altele asemenea, asigură informarea clienţilor şi prin tipărirea anunţului de atenţionare pe prima pagină a meniurilor pe care le pun la dispoziţia acestora, ori prin alte mijloace, astfel încât, la fiecare masă destinată clienţilor, aceştia să aibă permanent posibilitatea de a citi anunţul de atenţionare’, se mai spune în proiectul Finanţelor.
Toate firmele care încasează, integral sau parţial, cu numerar, carduri de credit/debit sau substitute de numerar contravaloarea bunurilor livrate cu amănuntul, precum şi a serviciilor prestate direct către populaţie sunt obligate să utilizeze aparate de marcat electronice, care vor fi conectate la ANAF, potrivit unei Ordonanţe de Guvern aprobată la finalul anului 2014. Actul normativ se va implementa, însă, treptat, până în noiembrie 2016 şi urmăreşte diminuarea drastică a evaziunii fiscale.