Deloitte: Taxele aplicate sectorului petrolier din România sunt peste media europeană

Una dintre marile companii globale de consultanţă a făcut un studiu pentru companiile petroliere din România, care arată că, la noi, redevenţele şi impozitele sunt peste media europeană. Studiul a fost cerut în contextul în care au loc discuţii despre creşterea fiscalităţii.
Economica.net - lun, 16 feb. 2015, 16:15
Deloitte: Taxele aplicate sectorului petrolier din România sunt peste media europeană

Deloitte a calculat pe baza datelor publice nivelul efectiv al redevențelor şi impozitelor similare exprimându-le ca procent din veniturile companiilor din sectorul upstream (ca şi numitor comun). Astfel, România are o cotă de aproximativ 13,9%, în timp ce media europeană este de doar 12,2%. Dacă din această medie europeană este exclus zăcământul Groningen (cel mai mare zăcământ de gaze naturale din Europa şi al 10-lea din lume), această medie scade la 9,6%.

Potrivit analizei Deloitte, întrucât cadrul fiscal pentru companiile petroliere este diferit de la o ţară la alta, în funcție de nivelul şi structura producției de hidrocarburi, de strategia energetică şi de alți factori, o comparație între cotele nominale de impozitare ar fi fost irelevantă.

Studiul a fost comandat de Federaţia Patronală Petrol şi Gaze „În cadrul discuțiilor publice despre sistemul fiscal pentru ţiţei si gaze, au existat unele opinii potrivit cărora sistemul din România trebuie să fie la nivelul mediei europene. Am vrut să vedem la cât se ridica această medie europeană şi cum se poate calcula, având în vedere diferențele dintre ţări, atât ca nivel şi structură ale producției cât şi ca sisteme fiscale. Unele ţări au sisteme bazate pe profit, altele pe venituri, unele acordă facilități fiscale etc; spre exemplu, în Marea Britanie se acordă facilităţi fiscale pentru zăcămintele marginale iar în Polonia sunt exceptate de la plata redevenţelor sondele cu productivitate mică. Deci trebuiau aduse la un numitor comun toate aceste sisteme fiscale”, spun petroliştii.

Studiul arată de asemenea corelarea productivității pe sondă cu cota efectivă impozitată. Astfel, în ţările cu o productivitate mica, nivelul redevențelor şi a impozitelor similare este mai redus decât în ţările cu productivitate mare.

Cu o producție de mai puţin de 40 bep/sondă/zi, România se încadrează între ţările cu productivitate scăzută pe sondă, alături de ţări precum Polonia, Franța, Bulgaria, Lituania sau Turcia. Cota medie efectivă de impozitare specială pentru aceste ţări este de 6,9% vs. 13,9% în România.

Studiul a fost realizat pe baza datelor publice aferente anului 2013, mai puţin cazurile unde au existat informații disponibile mai recente; în 2013 prețul mediu al ţiţeiului Brent a fost de 109 USD/bbl.

Pentru calcularea cotei medii pentru upstream în România, au fost luate în considerare, pe lângă redevențele petroliere, impozitul pe construcții, impozitul pe ţiţei din producția internă, impozitul asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale şi impozitul din exploatarea resurselor naturale, altele decât gazele naturale.

Potrivit studiului, în primele nouă luni ale anului 2014, suma totală plătită de OMV Petrom statului, pentru redevenţe, taxe speciale şi impozite se ridică la 1,15 miliarde de lei. Romgaz a plătit 507 milioane lei.

Ataşat, puteti vedea integral documentul Deloitte

Te-ar mai putea interesa și
llie Bolojan, intervenție publică rară. Apel către Ciucă, Geoană și Lasconi, pentru „o soluție în al 11-lea ceas”
llie Bolojan, intervenție publică rară. Apel către Ciucă, Geoană și Lasconi, pentru „o soluție în al 11-lea ceas”
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, liberalul Ilie, Bolojan, nominalizat de trei candidaţi la preşedinţie drept posibil prim-ministru, face un apel către Nicolae Ciucă, Mircea Geoană şi......
Citroen țintește din nou succesul Dacia. Viitorul C4 va concura cu Dacia Duster
Citroen țintește din nou succesul Dacia. Viitorul C4 va concura cu Dacia Duster
Marca Citroen a grupului Stellantis devine tot mai clar, de la un an la altul, un concurent pentru Dacia. Viitorul model ...
Alexandru Rafila: Descentralizarea rezidenţiatului continuă, universităţile se vor ocupa direct de organizarea sa
Alexandru Rafila: Descentralizarea rezidenţiatului continuă, universităţile se vor ocupa direct de organizarea sa
Descentralizarea rezidenţiatului demarată în urmă cu un an va continua, universităţile urmând să se ocupe direct ...
Piața suplimentelor alimentare din România va ajunge la la peste 670 de milioane de euro, în 2024
Piața suplimentelor alimentare din România va ajunge la la peste 670 de milioane de euro, în 2024
Un român cheltuiește, în medie, 35,42 euro pe suplimente alimentare față de 89 de euro cât este consumul pe cap de ...