Justiţia americană suspendă aplicarea decretului prin care Obama încearcă să protejeze imigranţii ilegali

Un judecător federal din Texas a anunţat luni suspendarea măsurilor adoptate prin decret de preşedintele Barack Obama pentru regularizarea situaţiei a milioane de imigranţi ilegali, care altfel ar risca să fie expulzaţi, relatează agenţiile Reuters şi EFE.
Economica.net - mar, 17 feb. 2015, 08:23
Justiţia americană suspendă aplicarea decretului prin care Obama încearcă să protejeze imigranţii ilegali

La iniţiativa statului Texas şi a guvernatorului republican al acestuia, Greg Abbott, mai mult de jumătate dintre statele federale americane au dat Administraţia de la Washington în judecată, în plângerea înaintată justiţiei susţinându-se că Obama şi-a depăşit atribuţiile stabilite prin Constituţie. Drept urmare, judecătorul Andrew Hanen a decis suspendarea aplicării decretului până când justiţia va emite o hotărâre definitivă.

Trecând peste opinia Congresului, care a votat de mai multe ori împotriva revizuirii legislaţiei privind imigraţia, preşedintele Obama a anunţat în luna noiembrie un program menit să asigure circa 4,7 milioane de imigranţi clandestini că nu vor fi expulzaţi înapoi către ţările lor de origine.

Decizia de suspendare a aplicării decretului a fost anunţată cu numai o zi înaintea datei de la care, în virtutea acestui act normativ, imigranţii ilegali se puteau înscrie în programul DACA (Deferred Action for Childhood Arrival) pentru a putea obţine un permis temporar de muncă ce amâna expulzarea lor din SUA cu încă cel puţin trei ani. Pe lângă extinderea programului DACA, ce a fost conceput în anul 2012, măsurile adoptate de Obama şi suspendate acum de justiţie mai includ un nou program pentru acordarea permiselor de muncă părinţilor imigranţilor deveniţi cetăţeni americani sau copiilor acestora din urmă, dacă au reşedinţa permanentă în SUA.

Totuşi, este posibil ca Administraţia de la Washington să înainteze recurs pentru ca decizia judecătorului Andrew Hanen să nu se aplice, astfel încât decretul lui Obama să rămână în vigoare.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...