Percheziţii DNA la Ministerul Transporturilor – surse

Procurorii DNA efectuează miercuri percheziţii la Ministerul Transporturilor într-o cauză în care prejudiciul s-ar ridica la peste 5 milioane euro, au declarat pentru Agerpres surse judiciare.
Economica.net - mie, 18 feb. 2015, 08:11
Percheziţii DNA la Ministerul Transporturilor - surse

Sursele citate au menţionat că, din august 2010 până în prezent, funcţionari din Ministerul Transporturilor, CN CFR SA au săvârşit fapte de corupţie pentru favorizarea operatorului privat Regiotrans, care numai în 2011 a primit 182 milioane lei din subvenţii, iar 70% din sumă s-a decontat pe relaţia cu firmele controlate de Iorgu Ganea şi Costel Comana.

Astfel, procurorii au constatat că a fost fraudat bugetul de stat în privinţa subvenţiilor publice.

Cei doi doreau să transfere afacerile pe calea ferată în străinătate prin circuite de spălare a banilor.

Aceleaşi surse au precizat că este vizată şi Regionala Căi Ferate Braşov. Directorul Nicolau Costache ar fi implicat în luare de mită de la Fanea Vasile pentru favorizarea firmei acestuia Vest Construct în contractul de lucrări la Regionala Căi Ferate Braşov.

De asemenea, susţin sursele, se fac percheziţii la firmele RC CF Trans SRL Braşov, la Nicolau Costache, la sediul CN CFR SA.

În cauză este vorba de infracţiuni de mită, permiterea accesului la informaţii nedestinate publicităţii în scopul acordării unor contracte de către Nicolau unor firme favorite pentru echipamente scoase la licitaţie de CFR SA, dar şi facilitarea preluării unui număr cât mai mare de trasee de către Iorgu Ganea de la CFR Călători.

Procurorii DNA efectuează miercuri percheziţii domiciliare în 19 locaţii situate în municipiul Bucureşti şi în judeţele Braşov şi Ilfov, din care două sunt sediile unor instituţii publice, iar restul sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie în domeniul transportului feroviar privat de călători şi subvenţiilor, comise în perioada 2008 – 2013.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Te-ar mai putea interesa și
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și unul dintre primii asistenți bancari bazați pe inteligență artificială. O......
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...