Grecia: Creditorii eleni obţin fonduri suplimentare de la BCE, pe fondul accelerării ieşirilor de capital

Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene a aprobat majorarea cu 3,3 miliarde de euro (3,8 miliarde de dolari) a plafonului liniei de finanţare de urgenţă (ELA) destinată creditorilor eleni, pe fondul accelerării ieşirilor din depozite, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Economica.net - joi, 19 feb. 2015, 08:34
Grecia: Creditorii eleni obţin fonduri suplimentare de la BCE, pe fondul accelerării ieşirilor de capital

Băncile din Grecia pot accesa acum fonduri totale de 68,3 miliarde de euro, prin intermediul Băncii Centrale a Greciei, faţă de 65 miliarde de euro săptămâna trecută, scrie Agerpres.

Facilitatea de creditare ELA este revizuită cel puţin din două în două săptămâni. Următoarea reuniune a BCE va fi în 5 martie, în Cipru, la Nicosia.

Alte surse au afirmat că Yannis Stournaras, guvernatorul Băncii Centrale a Greciei, a cerut miercuri suplimentarea fondurilor ELA cu zece miliarde de euro.

Nivelul retragerilor din depozitele băncilor elene este în creştere după ce discuţiile de luni din Eurogrup au fost întrerupte brusc, Grecia respingând cererile partenerilor săi din zona euro. Stournaras se va întâlni joi cu oficiali de la Banca Centrală Europeană pentru a discuta problema finanţării băncilor elene, susţin sursele.

Săptămâna trecută, presa elenă anunţa că valoarea sumelor de bani retrase din depozite în ianuarie şi începutul lunii februarie se ridică la 15 miliarde de euro.

Băncile elene îşi asigură necesităţile de finanţare prin intermediul liniei de finanţare de urgenţă a Băncii Centrale din Grecia (ELA), garantată de BCE. Fondurile vor fi acordate atât timp cât există şansa încheierii unui acord între Grecia şi creditorii internaţionali, au apreciat economiştii Antonio Garcia Pascual şi Thomas Harjes de la Barclays Plc. Dacă BCE va închide linia de finanţare de urgenţă, situaţia se va înrăutăţi şi probabil va trebui impus un control al capitalului pentru a se evita ieşiri masive de fonduri din Grecia. În acest caz, băncile elene vor introduce probabil un plafon la retragerile de numerar, avertizează analiştii.

Primele patru mari bănci greceşti, National Bank of Greece SA, Piraeus Bank SA, Alpha Bank şi Eurobank, sunt prezente şi pe piaţa din România.

Te-ar mai putea interesa și
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) își adaugă în portofoliul de produse fără fum, destinate exclusiv......
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
Rezultate finale oficiale. După numărarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare, candidaţii Călin ...
Evenimentele iernii 2024
Evenimentele iernii 2024
Iarna anului 2024 aduce o mulțime de evenimente interesante în România și în alte locuri din Europa! Aici sunt câteva ...