Germania a respins cererea Greciei de prelungire a acordului de asistenţă financiară

Ministerul german de Finanţe a respins joi cererea formulată de Grecia pentru prelungirea acordului de asistenţă financiară, apreciind că nu îndeplineşte criteriile fixate de zona euro pentru continuarea ajutorului, transmite AFP.
Economica.net - joi, 19 feb. 2015, 14:19
Germania a respins cererea Greciei de prelungire a acordului de asistenţă financiară

‘Scrisoarea venită de la Atena nu este o propunere care să conducă la o soluţie substanţială. În realitate, ea vizează obţinerea unei finanţări punte fără a îndeplini cerinţele programului. Scrisoarea nu îndeplineşte criterii convenite luni de Eurogrup’, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului german de Finanţe, Martin Jaeger.

Grecia a solicitat, joi, în mod oficial partenerilor din zona euro prelungirea cu şase luni a planului de asistenţă financiară, asumându-şi în schimb anumite angajamente. Cu toate acestea, Guvernul grec a refuzat să respecte ‘memorandumul’ care însoţeşte programul de ajutor şi care impune o serie de măsuri de austeritate.

În schimb, Berlinul insistă asupra a cinci condiţii care trebuie îndeplinite de Grecia, printre care angajamentul de a nu reveni asupra reformelor demarate. De asemenea, Grecia trebuie să onoreze toate datoriile şi să nu pună în pericol ţintele fiscale convenite.

Actualul program de asistenţă financiară convenit de Grecia cu partenerii din zona euro expiră la data de 28 februarie. În lipsa unui nou acord, Grecia, ţară care nu se poate împrumuta de pe piaţă din cauza dobânzilor prohibitive, riscă să ajungă în lipsă de lichidităţi cu riscul ieşirii din zona euro.

O reuniune a Eurogrupului ar urma să aibă loc vineri la Bruxelles pentru a formularea unui răspuns la solicitarea Atenei.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Programul celui care a obținut cele mai multe voturi în primur tur......
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...