Klaus Iohannis îl propune pe Eduard Hellvig la şefia SRI

Europarlamentarul PNL Eduard Hellvig, fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, a fost propus de către Klaus Iohannis la şefia Serviciului Român de Informaţii. Scrisoarea cu propunerea a fost deja trimisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului.
Economica.net - joi, 19 feb. 2015, 15:32
Klaus Iohannis îl propune pe Eduard Hellvig la şefia SRI

„L-am propus pe Eduard Hellvig pentru poziţia de directorr al SRI. Am avut întâlniri cu liderii partidelor şi le-am adus la cunoştinţă intenţia mea”, a declarat Klaus Iohannis, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute joi la Palatul Cotroceni.

Hellvig a fost ministru în guvernul Ponta 1, în perioada mai – decembrie 2012, ocupând anterior, timp de 9 ani, un fotoliu în Camera Deputaţilor. Din 2013, este europarlamentar PNL, membru al grupului PPE din Parlamentul European.

Eduard Hellvig a absolvit studiile de licenţă la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administraţie Publică din cadrul Universitpăţii Babeş Bolyai din Cluj-Napoca şi este doctor în ştiinţe politice al SNSPA Bucureşti. De asemenea, este absolvent al SES Centrul European de Studii de Securitate George Marshall.

Şefia SRI este asigurată interimar de către generalul Florian Coldea, după demisia lui George Maior la sfârşitul lunii ianuarie.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...