Nivelul lichidităţilor băncilor elene este sub control – guvernatorul Băncii Centrale a Greciei

Creditorii eleni nu se vor confrunta cu deficit de lichiditate, în ciuda temerilor că divergenţele cu UE ar putea duce la ieşirea ţării din zona euro, a declarat joi Yannis Stournaras, guvernatorul Băncii Centrale a Greciei, transmite AFP.
Economica.net - vin, 20 feb. 2015, 07:50
Nivelul lichidităţilor băncilor elene este sub control - guvernatorul Băncii Centrale a Greciei

‘Nu există absolut nici o problemă. Situaţia este complet sub control’, le-a declarat jurnaliştilor Yannis Stournaras.

În cazul în care nu se va ajunge la un acord între Grecia şi creditorii internaţionali, până la sfârşitul lunii, Atena ar putea ajunge curând în incapacitate de plată, au avertizat analiştii.

Conform datelor analiştilor de la Goldman Sachs, ieşirile din depozitele băncilor elene s-au ridicat la aproximativ 18 miliarde de euro, din decembrie, scrie Agerpres.

‘Vom face tot ce stă în puterea noastră pentru a întări stabilitatea monetară şi financiară a Greciei’, a asigurat Giannis Dragasakis, adjunctul premierului elen.

Ministerul german de Finanţe a respins joi cererea formulată de Grecia pentru prelungirea acordului de asistenţă financiară, apreciind că nu îndeplineşte criteriile fixate de zona euro pentru continuarea ajutorului.

‘Scrisoarea venită de la Atena nu este o propunere care să conducă la o soluţie substanţială. În realitate, ea vizează obţinerea unei finanţări punte fără a îndeplini cerinţele programului. Scrisoarea nu îndeplineşte criteriile convenite luni de Eurogrup’, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului german de Finanţe, Martin Jaeger.

Grecia a solicitat, joi, în mod oficial partenerilor din zona euro prelungirea cu şase luni a planului de asistenţă financiară, asumându-şi în schimb anumite angajamente. Cu toate acestea, Guvernul grec a refuzat să respecte ‘memorandumul’ care însoţeşte programul de ajutor şi care impune o serie de măsuri de austeritate.

În schimb, Berlinul insistă asupra a cinci condiţii care trebuie îndeplinite de Grecia, printre care angajamentul de a nu reveni asupra reformelor demarate. De asemenea, Grecia trebuie să onoreze toate datoriile şi să nu pună în pericol ţintele fiscale convenite.

Actualul program de asistenţă financiară convenit de Grecia cu partenerii din zona euro expiră la data de 28 februarie. În lipsa unui nou acord, Grecia, ţară care nu se poate împrumuta de pe piaţă din cauza dobânzilor prohibitive, riscă să ajungă în lipsă de lichidităţi cu riscul ieşirii din zona euro.

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...