‘Pe baza cererii’ Greciei, ‘angajamentelor autorităţilor elene, avizului instituţiilor’ creditoare ale Atenei şi acordului la care s-a ajuns vineri între ţările membre ale zonei euro,’vom lansa proceduri în scopul de a ajunge la o decizie finală privind extinderea’ planului de finanţare actual ‘pentru o durată de până la patru luni’, potrivit comunicatului final al Eurogrupului, citat de AFP.
Vicepreşedintele Comisiei Europene responsabil pentru euro, Valdis Dombrovskis, a confirmat acordul pe contul său de Twitter, precizând că Grecia va trebui să prezinte ‘o listă completă de măsuri de reformă’. ‘Lucrul pentru extinderea programului grec poate continua. Este important ca Grecia să-şi ţină angajamentele’, a insistat el.
Grecia va trebuie să prezinte luni seară reformele sale structurale (lupta contra evaziunii fiscale, corupţiei şi administraţia publică). Ele vor fi apoi detaliate de experţi înainte de a fi examinate de Eurogrup, a declarat o sursă europeană.
După negocieri intense, miniştrii au examinat ‘un proiect de declaraţie a Eurogrupului, prezentat de preşedintele său, Jeroen Dijsselbloem, pentru care Grecia şi-a dat acordul’, a indicat o altă sursă europeană.
UE: Atena se angajează să dea prioritate celor mai consensuale reforme
Guvernul grec va trage lecţii din reuniunea Eurogrupului de vineri punând accentul, în programul său de reformă, pe cele care reprezintă un ‘teren comun’ cu UE, a declarat o sursă guvernamentală la Atena.
‘Noul guvern grec va prezenta propriul program de reforme pentru următoarea etapă intermediară, punând accentul pe cele care reprezintă un teren comun (cu UE), şi anume lupta împotriva evaziunii fiscale, corupţia, reconstrucţia administraţiei publice şi răspunsul la criza umanitară’, a declarat această sursă, citată de AFP.
‘Guvernul grec îşi va continua cu calm munca, alături de societatea greacă şi va continua negocierile până la un acord final în această vară’, a adăugat această sursă.