Preşedintele Iohannis merge în Republica Moldova

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, marţi şi miercuri, o vizită oficială în Republica Moldova, unde se va întâlni cu omologul său, Nicolae Timofti, cu premierul moldovean, Chiril Gaburici, cu preşedintele Parlamentului moldovean, Andrian Candu, şi cu lideri ai partidelor.
Economica.net - mar, 24 feb. 2015, 06:01
Preşedintele Iohannis merge în Republica Moldova

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, înainte de plecarea la Chişinău, şeful statului va susţine, în jurul orei 14,00, o declaraţie de presă pe Aeroportul Internaţional ‘Henri Coandă’.

La Chişinău, preşedintele Iohannis va avea marţi convorbiri tete-a-tete cu omologul său moldovean şi cu participarea celor două delegaţii la reşedinţa de stat. Ulterior, cei doi şefi de stat vor susţine o declaraţie de presă. De asemenea, preşedintele Republicii Moldova va oferi un dineu oficial în onoarea preşedintelui român la Combinatul de vinuri ‘Cricova’.

În aceeaşi zi, şeful statului va avea convorbiri cu convorbiri cu prim-ministrul Republicii Moldova, Chiril Gaburici, scrie Agerpres.

Miercuri, preşedintele Iohannis va avea întrevederi cu preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, preşedintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Marian Lupu, preşedintele Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, şi convorbiri cu preşedintele Parlamentului moldovean, Andrian Candu.

El va participa şi la ceremonia depunerii coroanei de flori la monumentul ‘Ştefan cel Mare şi Sfânt’ şi va vizita Universitatea de Stat din Moldova, unde va susţine o alocuţiune în faţa studenţilor.

Iniţial, preşedintele Klaus Iohannis trebuia să efectueze vizita în Republica Moldova în 22-23 ianuarie, însă a fost amânată până după validarea unui guvern la Chişinău.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...