Darius Vâlcov: Nici noi nu suntem mulţumiţi de actualul nivel de recuperare a prejudiciului din fapte de corupţie

Ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, se declară nemulţumit de nivelul redus de recuperare a prejudiciului din fapte de corupţie, însă activitatea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) merge "tocmai în această direcţie", de a intensifica atât recuperarea cât şi creşterea veniturilor, transmite Agerpres.
Economica.net - mar, 24 feb. 2015, 17:00
Darius Vâlcov: Nici noi nu suntem mulţumiţi de actualul nivel de recuperare a prejudiciului din fapte de corupţie

„Nici noi nu suntem mulţumiţi şi activitatea ANAF tocmai în această direcţie merge, de a intensifica atât recuperarea cât şi creşterea veniturilor. Bineînţeles că am discuţii în permanenţă cu ANAF şi sperăm că inclusiv acest derapaj constatat de domnul preşedinte să fie reglat într-un timp cât mai scurt. Trebuie să lucrăm şi la partea legislativă. Imediat cum vom termina cu trimiterea Codurilor la finalul lunii martie, Fiscal şi de Procedură în Parlament, ne vom apleca pe această legislaţie”, a precizat, marţi, Darius Vâlcov, în Comisia de buget-finanţe din Camera Deputaţilor, întrebat fiind care este punctul său de vedere cu privire la declaraţia recentă a preşedintelui Klaus Iohannis pe acest subiect.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că recuperarea prejudiciului rezultat din fapte de corupţie este „obligatorie, nu opţională” pentru autorităţile statului, el arătându-se nemulţumit de actualul nivel de recuperare şi solicitând autorităţilor să ia în serios această problemă.

Klaus Iohannis a menţionat marţi că „situaţia din prezent, în care gradul de recuperare şi executare a prejudiciilor de Ministerul Finanţelor este în cuantum de aproximativ 10%, este pur şi simplu inacceptabilă”.

Te-ar mai putea interesa și
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte executiv şi de trei vicepreşedinţi, în urma deciziei de luni a......
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...