Propunerea ANRE şi a Guvernului României pentru FMI şi Comisia Europeană este de creştere cu circa 9% a preţului gazelor din producţia internă, de la 1 aprilie, ca parte a procesului de liberalizare a pieţei.
Dar preţul mărfii gaz contează doar în proporţie de 46% în preţul final la consumatorul casnic. Restul reprezintă diverse tarife, de transport, distribuţie sau înmagazinare, taxe percepute de stat şi marja furnizorului. Citeşte mai multe aici
În aceste condiţii, scumpirea mărfii gaz cerută de FMI şi Comisia Europeană contează în proporţie de doar 4,2% în preţul final. Totuşi, preşedintele ANRE Niculae Havrileţ, precizează, în exclusivitate pentru ECONOMICA.NET, că preţul final al gazului se va majora cu 7%, de la 1 iulie 2015, pentru că celor doi mari operatori de distribuţie de gaze din România, E.ON şi Distrigaz Sud-Reţele li se recunosc creşteri de tarife de 5%, respectiv 9%, în perioada imediat următoare. Practic, 2,8% din creşterea de preţ la consumator acasă provine din majorarea acestor tarife reglementate.
„Din calculele noastre, impactul asupra preţului final va fi de 7%, de la 1 iulie, cu tot cu creşterea cerută de FMI la prţel gazelor de producţie internă. E.ON a cerut o majorare de tarif de distribuţie de 20%, dar nu putem accepta aşa ceva, vom recunoaşte 8-9%. Până în aprilie, anul viitor, nu avem în vedere o altă ajustare de preţ”, spune Havrileţ.
De la 1 iulie, România trebuie să majoreze preţul gazului din producţia internă, conform angajamentelor luate în faţa instituţiilor internaţionale. FMI ne cere o majorare de 16%, de la 53,3 lei/MWh la 62 lei/MWh. Guvernul nu este de acord însă cu această majorare, pentru că o consideră nesustenabilă pentru populaţie, propunerea României fiind de 58 lei/MWh.
România trebuie să liberalizeze în totalitate piaţa internă de gaze naturale pentru populaţie până în 2021, adică să aducă preţul gazului din producţia internă la preţurile europene de piaţă. În prezent, gazul produs în România este mai ieftin cu 50% decât cel rusesc, considerat etalon de piaţă. Guvernul României încearcă să se impună în faţa FMI cu un calendar de liberalizare mai blând, care să nu presupună ajustări brutale în fiecare an. Pâmă în prezent, Guvernul şi delegaţia FMI nu au ajuns la un acord pe tema gazelor pentru populaţie.
Preţul reglementat de ANRE pentru gazele achiziţionate din producţia internă este de 53 de lei/MWh. Acasă la noi ajunge însă la circa 110 lei, fără TVA. Diferenţa de peste 100% faţă de preţul propriu-zis al mărfii o reprezintă tarifele mai sus menţionate şi adaosul furnizorului. Acest preţ se va păstra până la 30 iunie 2015, potrivit unui ordin al Departamentului pentru Energie.
Preţul de import, cu o pondere de doar 2% în coşul de gaze, se construieşte de către importatorii de gaze sau subsidiarele acestora şi furnizorii sau consumatorii de gaze. Stabilirea acestor preţuri se face prin contracte bilaterale, în urma unor negocieri directe. În prezent, acest preţ este de circa 90 de lei/MWh.
Atât preţul intern cât şi cel de import nu includ servicii, cumpărătorul acestor gaze fiind obligat să şi contracteze singur aceste servicii cu operatorul de transport (Transgaz), operatorii de distribuţie (unul din cei 38 de operatori de distribuţie) şi operatorii de înmagazinare (2 operatori în România).
Diferenţa între 53 de lei/MWh, cât este preţul propriu-zis al gazului, şi până la circa 110 lei, fără TVA, cât plătim gazul la noi acasă, reprezintă tarifele de transport, tarifele de distribuţie, tarifele pentru servicii de înmagazinare şi adaosul furnizorului de gaze.
ANRE nu dezvăluie procentul ocupat de fiecare dintre aceste componente. Din raportările făcute de ANRE în anii trecuţi, se poate deduce însă că transportul gazului prin conductele Transgaz reprezintă între 10 şi 20% din preţul final. Transgaz este plătit de distribuitori, care, la rândul lor, sunt plătiţi pentru serviciile prestate de către furnizori. Distribuţia acoperă circa 10-15% din preţul final, iar 15% reprezintă marja furnizorului, tariful de înmagazinare, alte taxe.