Deutsche Telekom va investi şase miliarde de euro în reţeaua sa europeană

Grupul german Deutsche Telekom a anunţat luni că în cursul următorilor patru ani va investi peste şase miliarde de euro în reţeaua sa europeană pentru a putea integra serviciile sale într-o singură platformă.
Economica.net - mar, 03 mart. 2015, 07:16
Deutsche Telekom va investi şase miliarde de euro în reţeaua sa europeană

Grupul a precizat că până în 2018, jumătate din gospodăriile conectate la reţeaua sa europeană vor putea naviga pe Internet, via conexiuni în bandă largă, cu o viteză de cel puţin 100 de megabiţi pe secundă. Deutsche Telekom a adăugat că în cazul reţelei sale fixe viteza va creşte până la 500 de megabiţi pe secundă, iar de acest lucru vor beneficia aproximativ 12% din gospodării. Deutsche Telekom speră să ajungă la aceste performanţe printr-o combinaţie de fibră optică şi noi tehnologii precum Super Vectoring, o metodă de optimizare a performanţelor actualelor cabluri de cupru.

Reţeaua integrată a Deutsche Telekom, bazată pe un internet protocol, va permite companiei să ofere mai uşor şi mai ieftin serviciile sale. Compania susţine că această platformă IP va permite utilizatorilor să aibă acces la noi produse precum televiziune şi internet printr-un simplu click cu mouse-ul, în loc să aştepte pentru un tehnician să pună la punct o conexiune.

‘Adăugăm săptămânal până la 100.000 de conexiuni la platforma IP’, a declarat luni Claudia Nemat, membru în boardul Deutsche Telekom cu ocazia Mobile World Congress de la Barcelona, adăugând că grupul a finalizat deja modernizarea reţelei în Croaţia, Ungaria şi Slovacia.

Potrivit celui mai recent raport anual al Deutsche Telekom, la finele anului trecut compania avea 29,8 milioane linii fixe în Europa dintre care 20,8 milioane în Germania. De asemenea, la finele anului trecut Deutsche Telekom avea 17,4 milioane conexiuni broadband în Europa.

Strategia celor de la Deutsche Telekom urmează o tendinţă generală în sectorul telecom unde companiile vor să ofere pachete integrate de servicii conţinând internet în bandă largă, televiziune, servicii de telefonie fixă şi mobilă. De exemplu, Vodafone a demarat un program de investiţii în valoare de şapte miliarde de lire sterline (10,75 miliarde de dolari) denumit ‘Project Spring’, destinată îmbunătăţirii reţelei sale pentru a putea oferi diferite produse.

În România, Telekom Romania Communications a înregistrat venituri de 609,1 milioane euro, la finele lui 2014, iar la 31 decembrie avea 1,41 milioane de clienţi, în creştere cu 4,5%, faţă de 2013. Brand-ul Telekom Romania este prezent pe piaţa românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom şi COSMOTE România.

Telekom Romania este un brand care aparţine Deutsche Telekom, una dintre companiile de top la nivel mondial, cu peste 142 milioane de clienţi pentru servicii mobile, 31 milioane de linii fixe şi peste 17 milioane linii broadband (la 31 decembrie 2013). Grupul german a generat venituri de 60,1 miliarde euro, în anul financiar 2013, mai mult de jumătate din această valoare în afara Germaniei.

Te-ar mai putea interesa și
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Filiala spaniolă a grupului Digi Communications din România își extinde operațiunile în Spania, a doua sa piață după România, și a lansat o platformă dedicată de televiziune cu plată cu......
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale ...
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...