Intel a anunțat noile procesoare mobile la MWC 2015

CEO-ul Intel, Brian Krzanich, a anunțat o serie de platforme mobile, inclusiv noile procesoare de tip SoC pentru smartphone-uri, phablet-uri și tablete low-cost, o nouă tehnologie LTE și noi experiențe de computing. Krzanich a declarat că Intel este una dintre puținele companii care oferă soluții pentru utilizatorul final, rețea și cloud.
Economica.net - mar, 03 mart. 2015, 14:00
Intel a anunțat noile procesoare mobile la MWC 2015

Anunțurile din cadrul Mobile World Congress includ și gama de procesoare Intel® Atom™ x3, prima soluție Intel de tip SoC pentru piața entry-level aflată în creștere, și soluția avansată LTE Intel® XMM™ 7360, dedicată performanței și acoperirii cât mai largi. În plus, Krzanich a anunțat colaborarea cu Alcatel-Lucent, Ericsson și Huawei, care se adresează cererii pentru noi soluții de telecomunicații, cloud și centre de date, pentru îmbunătățirea eficienței rețelelor și accelerarea trecerii către centre de date virtualizate.

Krzanich a anunțat că utilizatorii de telefoane Samsung Galaxy S6* și S6 Edge* vor avea la dispoziție cea mai nouă soluție de securitate VirusScan Mobile™ de la McAfee, preinstalată în dispozitive.

“Evoluția ecosistemului mobil și a dispozitivelor inteligente, conectate, a dus la creșterea cererii pentru mai multă conectivitate, procesare în timp real și securitate a datelor”, a declarat Krzanich. “Toți acești factori duc la transformarea rețelei pentru a accelera apariția unor noi experiențe de computing, servicii și capabilități într-o manieră securizată. Intel este una dintre puținele companii care pot oferi soluții pentru întregul spectru al segmentului mobil”, a adăugat CEO-ul Intel.

Produse pentru segmentul mobil

Intel a lansat gama de procesoare Intel Atom x3 (cu nume de cod “SoFIA”), prima platformă de comunicații integrată a Intel pentru tablete, phablet-uri și smartphone-uri entry-level. Combinând procesoarele multi-core Intel Atom pe 64 de biți cu tehnologia LTE 3G sau 4G, SoC-urile aduce aplicațiile, senzorul de imagine, componentele grafice, audio, de conectivitate și de consum de energie într-un singur chipset. Acest lucru permite producătorilor de sisteme să ofere rapid noi tablete, phablet-uri și smartphone-uri la prețuri accesibile pentru segmentele de piață entry și value, aflate în plină creștere.

Intel oferă rapid beneficiile arhitecturii integrate Intel și comunicării wireless clienților, inclusiv ecosistemului tehnologic din China. 20 de companii, printre care ASUS* și Jolla*, au anunțat că vor lansa sisteme bazate pe Intel Atom x3.

Intel a anunțat și primele procesoare Intel® Atom™ de tip SoC pe 14nm, gamele de Intel Atom x5 și x7 (cu nume de cod “Cherry Trail”) pentru tablete și dispozitive 2 în1. Oferind suport pentru Windows* și Android*, procesare grafică Intel Gen 8 și compatibilitate cu tehnologia LTE Advanced, procesoarele Intel Atom x5 și x7 vor sta la baza unor dispozitive mainstream și premium. Procesoarele sunt “conflict-free1”, ceea ce înseamnă că nu conțin minerale (staniu, tantal, tungsten și/sau aur) ale căror extragere încalcă drepturile omului din Republica Democrată Congo.

Companii precum Acer, ASUS, Dell, HP, Lenovo și Toshiba, deja au anunțat că vor lansa sisteme bazate pe aceste noi procesoare. Primele vor fi lansate în prima jumătate a anului.

Intel a anunțat cea de-a treia generație a tehnologiei multi-mode LTE Advanced, cu transmisii de date Categoria 10. Intel XMM 7360 suportă până la 3 operatori și are viteze de transfer de până la 450 Mbps. Dimensiunile mici și eficiența energetică permit Intel XMM 7360 să stea la baza unor game largi de dispozitive, de la smartphone-uri, la tablete și PC-uri. Noua tehnologie extinde de asemenea portofoliul de soluții LTE a Intel, oferindu-le companiilor o opțiune competitivă pentru lansarea rapidă de dispozitive compatibile LTE pe diferite piețe. În cadrul Mobile World Congress, compania a prezentat primul concept de sistem pre-5G, care combină conectivitatea LTE cu 802.11ad, pentru a oferi viteze de până la 1 Gbps cu ajutorul tehnologiei Intel. 

Noi experiențe de computing în dispozitive mai sigure

Cu produse hardware și software precum tehnologia Intel® RealSense™, încărcare wireless și tehnologia True Key™, dezvoltată de Intel Security, Intel continuă să ofere experiențe noi de utilizare care permit o interacțiune mai naturală și intuitivă cu tehnologia. Construită pe succesul celei mai subțiri tablete din lume, Dell Venue 8, Brian Krzanich a prezentat tableta Dell Venue 10, cu tastatură detașabilă și tehnologia Intel RealSense. Această tabletă se adresează atât utilizatorilor obișnuiți, cât și oamenilor de afaceri, și este așteptată să fie în curând disponibilă pe piață.

Pe lângă colaborarea pe care Intel o are cu Samsung pentru protejarea datelor de pe smartphone-urile Galaxy S6 și S6 Edge, Krzanich a anunțat că Intel Security colaborează și cu LG Electronics pentru securizarea datelor personale. LG Electronics va integra soluția McAfee Mobile Security pe LG Watch Urbane LTE, incluzând capabilități de securitate care permit utilizatorilor să blocheze, să localizeze și să șteargă datele de pe device în caz de nevoie. Cei care au device-uri cu LG Android sunt deja protejați, deoarece sistemele acestea au integrate McAfee Mobile Security.

Krzanich a anunțat noi clienți – printre care Brightstar Corp., Deutsche Telekom și Prestigio – pentru tehnologia True Key, o aplicație de tip cross-platform care este o alternativă la parolele obișnuite și protejează utilizatorii prin introducerea unor informații suplimentare cum ar fi identificarea facială și a amprentelor pentru ca logarea la device-urile personale să se facă mult mai ușor și mai sigur. Deutsche Telekom va preinstala True Key pentru utilizatorii săi din Europa. Prestigio va fi unul dintre primii producători de telefoane mobile care va lansa aplicația True Key în Rusia și Europa, aceasta devenind disponibilă pe toate tabletele și smartphone-urile companiei până la finalul acestui an.

Transformarea rețelei – Servicii noi, conectivitate mai bună și transfer de date mai rapid

Krzanich a subliniat faptul că Intel lucrează cu cei mai mari lideri din industrie pentru a transforma rețelele cu produse hardware și software standardizate, sprijinind astfel industria către o infrastructură mai flexibilă, virtualizată. Acest lucru va permite atât furnizorilor de servicii de telecomunicații, cât și celor de cloud să își îmbunătățească eficiența rețelelor și să accelereze disponibilitatea de noi servicii și capabilități către utilizatori și mediul de business.

Alcatel-Lucent a lansat soluția de acces în rețea de tip vRAN, care permite serverelor echipate cu procesoare Intel® Xeon® să reducă din costuri, crescând în același timp performanța rețelei. nvRAN va fi oferită ca demo clienților în acest an și va fi disponibilă pentru comercializare în 2016.

Ericsson a anunțat o nouă generație de platforme pentru centre de date pentru Ericsson Cloud System care permite furnizorilor de servicii de telecomunicații și celor de cloud să scadă costurile totale de proprietate și să eficientizeze în același timp centrele de date. Compania utilizează architectura Intel® Rack Scale, împreună cu software-ul necesar, pentru a optimiza și scala resursele celor care folosesc serviciile de tip cloud pentru a-și îmbunătăți serviciile. Ericsson a anunțat de asemenea că lucrează cu Intel Security pentru asigurarea securității pe rețelele de tip 4G.

Huawei și Intel colaborează pentru crearea de soluții de tip cloud care să permită furnizorilor de servicii de telecomunicații să își transforme centrele de date. Companiile vor dezvolta o nouă generație a sistemului de operare FusionSphere* a Huawei, bazat pe arhitectura Intel, și va utiliza Data Plane Development Kit și Open vSwitch pentru a crește preformanța FusionSphere. Aceste soluții au ca scop optimizarea costurilor totale de proprietate pentru a putea încărca informațiile în cloud într-un mod scalabil și măsurabil.

 

Te-ar mai putea interesa și
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
Banca Centrală Europeană intenţionează să ia măsuri contra creditorilor care se ocupă lent de remediile solicitate de supervizori, după sporirea frustrărilor cauzate de lipsa de reacţie,......
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. Votul de învestire a Guvernului s-a încheiat. Ce decalarații au făcut Ciolacu, Drulă, Simion, Coarnă (SOS) și Gavrilă (POT)
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. ...
Update 2: Miniştrii Cabinetului Ciolacu au depus, luni seară, jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Klaus ...
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui proces intentat pentru neexecutarea unui contract încheiat pe piața PCCB-BC
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui ...
Casa de avocatură RTPR (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu) anunță că a reprezentat cu succes compania Premier Energy ...
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ...