Avioane de război ruse monitorizează nave NATO în Marea Neagră

Avioane de luptă multirol Su-30 de ultimă generaţie şi de atac Su-24 ale aviaţiei din cadrul Flotei Rusiei din Marea Neagră monitorizează deplasările celor două nave de război NATO care se află în prezent în apele Mării Negre, a declarat miercuri pentru RIA Novosti o sursă de la baza navală rusă din Crimeea.
Economica.net - mie, 04 mart. 2015, 11:24
Avioane de război ruse monitorizează nave NATO în Marea Neagră

La ora actuală, în Marea Neagră sunt două nave NATO – crucişătorul american Vicksburg şi fregata turcă Turgutreis – care desfăşoară exerciţii comune în partea de sud-vest a Mării Negre, scrie Agerpres.

Trei avioane Su-30 şi patru aeronave Su-24 au efectuat marţi zboruri de observare deasupra acestor nave, decolând de pe aeroportul militar din Novofedorovka.

Aviaţia Flotei Rusiei din Marea Neagră supraveghează cu regularitate navele NATO din Marea Neagră şi efectuează zboruri de recunoaştere în zonă.

‘Piloţii noştri urmăresc în primul rând direcţia navelor NATO şi monitorizează aplicaţiile pe care acestea le realizează la ieşirea în mare. În plus, navele (aliate) efectuează cu siguranţă exerciţii de contracarare a atacurilor din aer, ceea ce permite piloţilor să capete experienţă de manevrare şi desfăşurare a zborurilor de recunoaştere atât în zona acoperită de sistemele antiaeriene, cât şi în afara acesteia’, a declarat interlocutorul RIA Novosti.

Flota rusă din Marea Neagră a început să fie dotată cu avioane de luptă moderne Su-30 după ‘alipirea’ Crimeii la Federaţia Rusă în martie anul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
CNIR a transmis către ANAP documentația pentru contractul de supervizare a lucrărilor pentru construirea drumului expres Focșani – Brăila
CNIR a transmis către ANAP documentația pentru contractul de supervizare a lucrărilor pentru construirea drumului expres ...
Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) a transmis luni, spre validare, către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) documentaţia contractului pentru servicii de......
Primăria Galați a scos la licitație un contract pentru construirea unui campus profesional regional pentru învățământul dual, în valoarea de aproape 75 de milioane de lei
Primăria Galați a scos la licitație un contract pentru construirea unui campus profesional regional pentru învățământul ...
Primăria Municipiului Galați anunță că a lansat în licitație contractul pentru construirea unui campus profesional ...
CNAIR a atribuit contractele de construire a trei noduri rutiere pe autostrăzile A1, A2 și A3. Valoarea acestora depășește 159 de milioane de lei
CNAIR a atribuit contractele de construire a trei noduri rutiere pe autostrăzile A1, A2 și A3. Valoarea acestora depășește ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a atribuit astăzi contractele pentru construirea a trei noduri ...
ANPC le cere companiilor din industria de panificație să adopte bune practici în etichetare şi în utilizarea aditivilor alimentari
ANPC le cere companiilor din industria de panificație să adopte bune practici în etichetare şi în utilizarea aditivilor ...
Reprezentanţii industriei de panificaţie au fost încurajaţi să adopte bune practici în etichetare şi în utilizarea ...