Marea Britanie va trimite instructori militari în Ucraina

Ministrul britanic de externe Philip Hammond a anunţat joi, în cadrul unei vizite la Kiev, că Marea Britanie va trimite experţi militari în Ucraina pentru a instrui forţele armate ale acestei ţări.
Economica.net - vin, 06 mart. 2015, 08:27
Marea Britanie va trimite instructori militari în Ucraina

‘Suntem foarte mândri că putem contribui în mod practic la întărirea capacităţii de apărare a forţelor armate ucrainene, prin trimiterea de experţi militari’, a afirmat Hammond după discuţiile purtate la Kiev cu omologul său ucrainean Pavlo Klimkin, după cum relatează agenţia EFE.

Potrivit şefului diplomaţiei de la Londra, experţii britanici vor participa la exerciţii de formare şi instruire a soldaţilor din Ucraina, aşa cum a anunţat la sfârşitul lunii februarie premierul britanic David Cameron.

În acelaşi context, Philip Hammond a subliniat faptul că punerea în aplicare a acordurilor din 12 februarie de la Minsk este ‘obligatorie’, adăugând că atât Marea Britanie, cât şi SUA consideră că actualul proces de pace pentru estul Ucrainei trebuie să fie ‘ireversibil’.

‘În acest fel, vom trimite un semnal clar Rusiei că ea trebuie să le respecte (acordurile de la Minsk) pentru ca sancţiunile să fie ridicate’, a afirmat ministrul britanic, conform aceleiaşi surse.

La rândul său, Pavlo Klimkin a declarat că l-a informat pe omologul său britanic despre progresele înregistrate în privinţa retragerii armamentului greu din zona de conflict, parte a acordurilor de la Minsk.

Rusia a criticat planurile Marii Britanii şi ale SUA de a trimite instructori militari în Ucraina, precum şi posibila livrare de arme către forţele Kievului, considerând că toate acestea sunt factori destabilizatori pentru situaţia din estul Ucrainei.

Ambele părţi implicate în confruntările din estul separatist ucrainean au anunţat că şi-au retras o parte din armele lor grele de pe linia frontului, dar observatorii internaţionali nu au fost în măsură să confirme că această retragere este completă.

Te-ar mai putea interesa și
Apa minerală românească „din SUA până în Japonia”. Oficial guvernamental: Chiar contribuie la reducerea deficitului comercial
Apa minerală românească „din SUA până în Japonia”. Oficial guvernamental: Chiar contribuie la reducerea ...
Societatea Națională de Ape Minerale (SNAM) a organizat prima sa conferință care a reunit toți stakeholderii din piața de profil, de la autorități la companiile private care exploatează......
Burduja: Coridorul Vertical de gaze are un rol vital în întărirea securităţii energetice şi eliminarea dependenţei Europei de gaze ruseşti
Burduja: Coridorul Vertical de gaze are un rol vital în întărirea securităţii energetice şi eliminarea dependenţei ...
Coridorul Vertical de gaze are un rol vital în întărirea securităţii energetice şi eliminarea dependenţei Europei ...
Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii: Aplicarea Legii privind salariul minim european reduce sărăcia în muncă și protejează puterea de cumpărare
Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii: Aplicarea Legii privind salariul minim european reduce sărăcia în muncă și ...
Aplicarea Legii privind salariul minim european este un pas înainte pentru locuri de muncă mai bine plătite, dar şi pentru ...
Ministrul rus al Energiei anunță că este posibilă ridicarea restricțiilor pentru exporturile de benzină
Ministrul rus al Energiei anunță că este posibilă ridicarea restricțiilor pentru exporturile de benzină
Ministrul rus al Energiei, Sergei Tsivilev, a declarat miercuri că instituţia crede că este posibilă ridicarea restricţiilor ...