Israelienii de la Gindi scot de la naftalină un proiect cu peste 300 de locuinţe în Bucureşti

Grupul israelian Gindi, care anunţa în 2009 construcţia unui ansamblu rezidenţial în Bucureşti, s-a asociat cu firma Real-Sol, deţinută de Shimon Galon, fostul şef al companiei israeliene în România, GTC pentru demararea lucrărilor de construcţie la un proiect rezidenţial. 
Andrada Ghira - lun, 09 mart. 2015, 09:18
Israelienii de la Gindi scot de la naftalină un proiect cu peste 300 de locuinţe în Bucureşti

Proiectul va avea 324 apartamente, construite în patru faze, în apropiere de staţia de metrou Mihai Bravu. Prima va cuprinde 81 apartamente – studio-uri şi apartamente cu două camere şi suprafeţe începând de la 50 metri pătraţi. Preţurile încep de la 50.999 euro, iar proiectul urmează să fie finalizat în primăvara anului 2016. Dezvoltatorii proeictului vor fi prezent la Târgului Imobiliar Naţional – tIMOn, care va avea loc între 16 şi 19 aprilie, în Piaţa Constituţiei. 

Compania Gindi Rom, parte din grupul Gindi, anunţa în 2009 un proiect cu patru blocuri şi 324 de apartamente. Investiţia necesară pentru ansamblul din strada Vântului, în apropiere de staţia de metrou Mihai Bravu, dedicat exclusiv medicilor, era de 25 de milioane de euro.

CITEŞTE ŞI Paradisul imobiliar din România a sedus investitorii israelieni. Majoritatea au sfârşit însă rău

Te-ar mai putea interesa și
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul de mobilizare pentru remedierea avariilor este foarte bun, pe teren fiind 241......
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor ...
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă ...