Tinerii cu mașini puternice au ajuns să dea mii de euro pentru o asigurare CASCO

Prețurile asigurărilor CASCO au crescut în ultimii ani concomitent cu sporirea numărului de accidente. Ca și în cazul RCA, tinerii cu vârste sub 27 de ani sunt cei mai afectați de deciziile firmelor de asigurare, mai ales dacă posedă o mașină puternică. O poliță la o companie care îți poate garanta plata la timp a eventualelor daune ajunge să coste în jur de 10.000 de lei pe an pentru o mașină de 30.000 de euro care dezvoltă 150 de cai putere.
Şerban Buşcu - lun, 09 mart. 2015, 22:01
Tinerii cu mașini puternice au ajuns să dea mii de euro pentru o asigurare CASCO

Aproape șase mașini din zece care au asigurare CASCO sunt implicate în cel puțin un accident pe an. Din acest punct de vedere, țara noastră stă cel mai prost din Uniunea Europeană, motiv pentru care asigurătorii au început să aplice prețuri pe măsură în cazul acestui tip de poliță. Concret, pentru un automobil cu valoare de 30.000 de euro dotat cu motor de 2 litri care dezvoltă 150 de cai putere, un tânăr cu vârsta de sub 27 de ani nu va plăti mai puțin de 7.500 de lei pe an și aceasta în situația în care alege o companie cu o reputație nu foarte bună în cee ace privește plata daunelor.

Compania cu cel mai redus număr de reclamații la Autoritatea de Supraveghere Financiară cotează, în cazul expus mai sus, la aproape 11.000 de lei. Topul asigurărilor CASCO în ceea ce privește prețul este dominat de Astra (societatea aflată în administrare specială și Euroins (firmă care vinde CASCO doar marginal și care, alături de Astra, adună aproape 60% din totalul reclamațiilor primite de ASF pe tema asigurărilor). Abia pe locul al treilea ca preț vine Generali, o societate de asigurare cu experiență în zona CASCO și cu un număr neglijabil de reclamații.

Cum poți reduce costul asigurării

Și totuși, șoferii care sunt dispuşi să îşi asume o parte din riscuri contra unui preţ mai mic al asigurării au posibilitatea de a face acest lucru în România. Mai mult, dacă vorbim despre conducători auto cu un comportament prudent în trafic şi care îşi ţin maşinile în locuri unde nu sunt expuse la furt sau distrugere, introducerea unei franşize pe asigurarea CASCO pare o decizie cu un singur câştigător în condiţiile în care, pentru eventualele daune provocate în trafic de alţi şoferi, ei sunt despăgubiţi de poliţa RCA a autorului. Toate societăţile de asigurare din România oferă poliţe cu franşiză. În general, aceasta se ridică la 100 de euro ceea ce înseamnă că orice daună mai mică sau egală cu această sumă va fi achitată de către asigurat.

Politica asigurătorilor în ceea ce priveşte franşiza poate fi tradusă în cifre. În esenţă, cu cât mai mare este suma asumată, cu atât mai mare este şi reducerea de preţ. Astfel, pentru franşiza de 100 de euro, intervalul de reducere uzual este de 80-130 euro, pentru franşiza 200 euro intervalul este 130-190 euro; pentru franşiza de 300 de euro se ajunge la reduceri de 200-270 euro.

În funcţie de istoricul de daună, de vechimea maşinii, de valoarea maşinii şi de politica de subscriere, unii asigurători nu mai acceptă emiterea poliţelor fără franşiză şi chiar au în ofertă mai multe alternative care conţin franşize de 100, 200, 300 sau chiar 500 de euro. Unele companii oferă un sistem de franşiză progresiv. De exemplu, franşiză zero la prima daună, 100 euro la a doua daună, 200 euro de la a treia.

Prețul unei asigurări CASCO pentru un șofer care conduce un automobil Volksbank Passat nou cu o valoare de piață de 135.000 de lei, echivalentul a 30.000 de euro. Prima anuală fără franșiză:

 

Compania

Preț(lei)

Astra

7.500

Euroins

10.300

Generali

10.900

Omniasig

10.500

Groupama

11.900

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...