Nikolai Beckers: Vânzarea Palatului Telefoanelor nu este o prioritate pe agenda Telekom România

Vânzarea Palatului Telefoanelor nu este o prioritate pe agenda grupului Telekom România, a declarat joi directorul general al Telekom România, Nikolai Beckers, la prezentarea rezultatelor pentru anul 2014 şi a strategiei pentru 2015.
Economica.net - joi, 12 mart. 2015, 15:30
Nikolai Beckers: Vânzarea Palatului Telefoanelor nu este o prioritate pe agenda Telekom România

„Acest subiect stârneşte emoţii, pe unele le înţeleg, pe altele nu. Palatul Telefoanelor este o clădire care la acest moment nu se află într-o stare foarte bună”, a spus Beckers, care a amintit că a fost demarată o licitaţie pentru vânzarea acestui imobil, licitaţie care a expirat fără ca Palatul Telefoanelor să fie vândut.

CEO-ul Telekom România a afirmat că nu poate da un răspuns dacă Palatul Telefoanelor va fi vândut în 2015, subiectul urâmând să fie discutat în Board-ul grupului, iar dacă se va lua o decizie în acest sens licitaţia va fi reluată.

Beckers a subliniat însă că, în prezent, pe agenda Telekom România nu figurează ca prioritate vânzarea imobilului.

În februarie, ministrul pentru Societatea Informaţională, Sorin Grindeanu, a declarat pentru AGERPRES că sumele obţinute din eventuala vânzare a Palatului Telefoanelor, dar şi de pe urma altor clădiri din patrimoniul naţional, ar trebui să rămână în România pentru investiţii şi crearea de noi locuri de muncă.

„Statul român, în principiu, poate să-şi exercite dreptul de preempţiune din punct de vedere legal nu doar în ceea ce priveşte Palatul Telefoanelor, ci pe orice imobil care face parte din patrimoniul naţional (…) Dacă statul român sau Guvernul îşi declină acest drept, se poate merge către autorităţile locale, în cazul de care aminteaţi dvs. (vânzarea Palatului Telefoanelor – n. r.), Primăria Municipiului Bucureşti (…) Îmi doresc (…) ca toate aceste venituri care s-ar câştiga din valorificarea unor proprietăţi imobiliare să rămână în România, să poată fi utilizate pentru creşterea competitivităţii acestei companii (Telekom România – n. r.), unde statul român deţine 46%, şi pentru crearea de noi locuri de muncă. Am solicitat reprezentanţilor noştri din Consiliul de Administraţie să solicite companiei strategia pe care o are – sau dacă nu o are – să o elaboreze, astfel încât aceste condiţii, pe care vi le-am amintit mai devreme, să se îndeplinească. Altfel, doar valorificarea unor anumite proprietăţi imobiliare şi îmbunătăţirea anumitor indici ai acestei companii din vânzarea acestora pe mine nu mă satisface şi nici nu vom fi de acord (…)”, a explicat Grindeanu.

Întrebat în ce stadiu se află interesul Telekom de a valorifica Palatul Telefoanelor, ministrul pentru Societatea Informaţională a precizat că, la momentul actual, nu e nimic clar în privinţa ofertei.

„În ceea ce priveşte Palatul Telefoanelor, nu prea a mai fost interes din partea companiei respective. Îmi spuneau colegii noştri din Consiliul de Administraţie că nu s-a mers până la capăt la sfârşitul anului trecut, astfel încât nu a mai fost pe ordinea de zi (…) Ceea ce pot să vă spun în acest moment este că, din informările pe care mi le-au făcut colegii noştri din Consiliul de Administraţie, e că acest proces a părut foarte rapid pe finalul anului trecut, dar lucrurile nu mai par aşa de prioritare. Nu e nimic clar legat de oferta respectivă. Cert este că eu îmi doresc câteva lucruri nu doar vizavi de acest imobil, ci şi faţă de orice alt imobil din ţara noastră, care este gestionat în acest mod. Îmi doresc un proces transparent, astfel încât orice dezvoltator imobiliar să poată să acceseze informaţiile rapid, să poată să facă o ofertă conformă cu realitatea”, a adăugat el.

În data de 17 octombrie 2014, s-a finalizat dezbaterea publică privind procesul decizional de exercitare din partea MSI a dreptului de preempţiune al statului cu privire la Palatul Telefoanelor, clădire scoasă la vânzare de Telekom Romania Communications, în proprietatea căreia se află. Nota de analiză tehnică urma să fie prezentată într-una dintre şedinţele de Guvern.

Telekom Romania Communications a informat, pe 24 septembrie 2014, că scoate la vânzare prin licitaţie trei proprietăţi din centrul Bucureştiului, respectiv Palatul Telefoanelor, clădirea Tandem şi proprietatea din strada Matei Millo, preţul de pornire fiind de 21,6 milioane de euro.

Valoarea de piaţă a pachetului este la nivelul altor proprietăţi similare ca dimensiune şi relevanţă şi a fost stabilită de evaluatori independenţi. Tranzacţia urma să fie derulată prin intermediul unei licitaţii, iar câştigătorul să fie entitatea cu cea mai avantajoasă ofertă atât în ceea ce priveşte preţul, cât şi alte condiţii relevante în context.

MSI a atras, atunci, atenţia asupra faptului că, în conformitate cu ordinul ministrului Culturii nr. 2314/2004, imobilul „Palatul Telefoanelor” se află pe lista monumentelor istorice, iar clădirile monument istoric pot fi vândute numai după permiterea exercitării dreptului de preempţiune al statului român (în cazul în care Ministerul Culturii nu îşi exercită acest drept în termenul prevăzut de legislaţie, acest drept se transferă autorităţii locale), sub sancţiunea nulităţii absolute a vânzării.

Potrivit MSI, printr-o notă trimisă în luna iunie 2014, societatea Romtelecom a informat ministerul cu privire la faptul că Palatul Telefoanelor este clădire monument istoric şi că, după obţinerea aprobării vânzării de la Consiliul de Administraţie al societăţii, Romtelecom are obligaţia de a înştiinţa statul român, prin Ministerul Culturii, asupra intenţiei de vânzare.

Ministerul de resort a menţionat că, în prezent, în imobilul „Palatul Telefoanelor” sunt în funcţiune echipamente critice de comunicaţii a căror co-locare este deosebit de costisitoare, iar din punct de vedere tehnic necesită măsuri speciale.

Te-ar mai putea interesa și
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange (foto),......
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...