Domeniul securităţii cibernetice se confruntă cu un deficit de talente în SUA

Industria securităţii cibernetice s-a dezvoltat vertiginos în ultimii ani, însă cea mai mare provocare pentru acest domeniu rămâne recrutarea noilor talente, în condiţiile unui deficit tot mai mare de specialişti, scrie agenţia UPI.
Economica.net - vin, 13 mart. 2015, 08:57
Domeniul securităţii cibernetice se confruntă cu un deficit de talente în SUA

Este aproape imposibil să angajezi oameni cu experienţă în acest domeniu, consideră Alex Stamos, expert în securitate cibernetică în cadrul companiei Yahoo. Potrivit acestuia, în Statele Unite nu sunt decât patru sau cinci mii de astfel de specialişti.

Problema deficitului de personal se agravează pe măsură ce creşte numărul atacurilor cibernetice. Un studiu recent realizat de Institutul Ponemon şi finanţat de IBM a arătat că aproape jumătate din americanii adulţi – 110 milioane – au fost victime ale hackerilor în 2014.

Biroul pentru Statistica Pieţei Muncii din SUA a estimat că, în perioada 2012-2022, cererea de specialişti în securitate cibernetică va creşte cu 37%, iar în următorii şapte ani vor fi disponibile peste 100.000 de locuri de muncă în acest domeniu.

Cererea depăşeşte cu mult numărul celor care pot să îndeplinească un astfel de job, apreciază Peter W Singer, fost director al Centrului pentru securitate şi informaţii pentru secolul 21 din cadrul Brookings Institute şi strateg la New American Foundation.

Nu avem destulă expertiză în poziţiile cheie în acest moment, spune Singer, co-autor al cărţii ‘Cybersecurity and Cyberwar’. ‘Deseori încadrăm securitatea cibernetică ca problemă de tehnologie. Dar este o problemă umană’, adaugă acesta, subliniind că educaţia trebuie să fie prioritatea numărul unu pentru rezolvarea acestor nevoi anticipate.

Numeroşi experţi şi decidenţi politici văd reforma instituţională ca un prim pas ce trebuie făcut în întâmpinarea acestor provocări.

Trebuie să investim în educaţie cibernetică şi nu este niciodată prea devreme să-i pregătim pe tineri în acest domeniu, a declarat congresmanul Jim Langevin, co-preşedinte al comitetului de lucru privind securitatea cibernetică din Congresul SUA şi membru al Comitetului pentru servicii Armate al senatului SUA.

Scott Borg, expert în securitatea cibernetică în domeniul economic şi preşedinte al centrului de cercetare Cyber Consequences Unit, este de părere că sunt foarte multe provocări în ce priveşte crearea unui program academic eficient.

Pentru a fi foarte bun în securitate cibernetică, este nevoie de două tipuri de calităţi pe care nu ştim cum să le predăm, a declarat Borg. ‘În prezent nu ştim cum să ‘navigăm’ prin multe discipline, multe zone tehnice diferite. De asemenea, nu ştim cum să pregătim oamenii să gândească ca nişte hackeri /…/.’

Un program de succes trebuie să trateze toate aspectele infrastructurii cibernetice, a declarat Vijay Anand, şeful programului de securitate cibernetică de la Missouri State University şi fost inginer programator la Motorola.

De obicei programele educaţionale în securitate cibernetică vizează fie ştiinţa calculatoarelor, fie ingineria calculatoarelor sau ingineria în domeniul electronicii cu aplicabilitate în domenii foarte specifice, a spus Anand, care s-a ocupat în urmă cu câţiva ani de realizarea curriculei universităţii pentru programul de securitate cibernetică.

Pe de altă parte, Steve Santorelli, director în cadrul unei organizaţii nonprofit de cercetare în domeniul securităţii cibernetice, subliniază că rolul guvernului în acest domeniu este crucial. Sunt numeroase programe de practică în instituţii guvernamentale care pot astfel să identifice indivizi foarte talentaţi care pot fi cooptaţi în susţinerea programelor educaţionale, apreciază Santorelli.

De asemenea, în foarte multe cazuri, activitatea în agenţiile guvernamentale este cea mai bună pregătire pentru profesioniştii de top din domeniul securităţii cibernetice, este de părere Suzanne E. Spaulding, subsecretar pentru ‘National Protection and Programs Directorate’ în cadrul Departamentului de securitate internă al SUA.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...