Christine Lagarde: Grecia trebuie să implementeze reforme structurale

Grecia trebuie să implementeze reforme structurale, a afirmat luni directorul general al FMI, Christine Lagarde, adăugând că este alături de plătitorii de taxe din această ţară, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 16 mart. 2015, 11:35
Christine Lagarde: Grecia trebuie să implementeze reforme structurale

Luna trecută, Eurogrupul a decis să prelungească cu patru luni planul de ajutor financiar pentru Grecia, dar în anumite condiţii.

Comisia Europeană a confirmat recent că Grecia a transmis lista propunerilor de reformă necesare pentru a obţine această extindere. Lista include măsuri de combatere a corupţiei şi a evaziunii fiscale, a contrabandei cu combustibil şi ţigări. De asemenea, autorităţile de la Atena vor să implementeze măsuri de reformare a pieţei muncii şi să acorde subvenţii pentru plata utilităţilor şi pentru achiziţionarea alimentelor. Propunerile Greciei urmează să fie examinate de Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Christine Lagarde a rostit luni un discurs în capitala Indiei, New Delhi, apoi a răspuns la întrebările studenţilor legate de evoluţiile din Grecia.

În discursul său, directorul general al FMI a apreciat că redresarea economiei globale rămâne ‘prea lentă, prea fragilă şi prea disproporţionată’.

Politica monetară în principalele economii globale este în contratimp şi, chiar dacă este bine gestionată, ar putea cauza ‘volatilitate excesivă’ pe pieţele financiare internaţionale, a avertizat Christine Lagarde.

Declaraţiile oficialului FMI vin într-un moment în care SUA şi Marea Britanie îşi normalizează politicile monetare, în timp ce Japonia şi zona euro anunţă măsuri de relaxare cantitativă.

Christine Lagarde a reafirmat estimările FMI privind o creştere a economiei mondiale de 3,5% în 2015 şi de 3,7% în 2016.

‘Acest nivel încă este sub ceea ce ne-am fi aşteptat după o astfel de criză. Privind înainte, evoluţiile s-ar putea îmbunătăţi datorită reducerii preţului ţiţeiului şi a ratelor dobânzilor. Totuşi, încă există riscuri semnificative la adresa acestei redresări fragile a economiei mondiale’, susţine directorul general al FMI.

În ceea ce priveşte Japonia şi zona euro, Lagarde a afirmat că acestea se confruntă cu riscul unei creşteri lente şi a unei inflaţii scăzute, ceea ce va face dificilă reducerea şomajului şi a datoriei, sporind riscurile reintrării în recesiune şi al presiunilor deflaţioniste. Oficialul FMI a adăugat că pieţele emergente ar putea fi ‘lovite triplu’: de aprecierea dolarului, de ratele mai ridicate ale dobânzilor şi de fluxurile de capital mai volatile.

Te-ar mai putea interesa și
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Factorul declanşator care a pus capăt unei relaţii de peste 50 de ani între grupul rus Gazprom şi cel austriac OMV la începutul acestei luni a fost decizia grupului austriac de a pune sub......
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat luni, la Beijing, că Uniunea Europeană şi China "sunt parteneri, nu adversari" ...
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale ...
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat ...