Eurobarometru: 42% dintre români consideră că situaţia economică a UE se va îmbunătăţi în următorul an

Evaluarea UE încadrează românii în rândul cetăţenilor euro-optimişti, 42% dintre ei considerând că situaţia economică a Uniunii se va îmbunătăţi în următoarele 12 luni, arată datele cuprinse în raportul naţional al ediţiei de toamnă 2014 a Eurobarometrului de opinie publică realizat la cererea Comisiei Europene, în perioada 8 - 17 noiembrie anul trecut.
Economica.net - lun, 16 mart. 2015, 11:48
Eurobarometru: 42% dintre români consideră că situaţia economică a UE se va îmbunătăţi în următorul an

Românii sunt cel mai preocupaţi de situaţia economică – 29%, apoi de creşterea preţurilor, inflaţie şi şomaj – 17%, de pensii – 7%. Terorismul îi preocupă pe români în procent de 10%.

Potrivit datelor, românii apreciază pozitiv dreptul de a lucra în orice stat membru al UE – 84%, cu 10% peste media europeană, numai 6% dintre români considerând acest drept un lucru negativ.

În ceea ce priveşte ataşamentul faţă de UE, 58% dintre români se declară ataşaţi de uniune, procent ce ne situează peste media europeană – 45%, alături de ţări precum Franţa – 51%, Germania – 49% şi Polonia – 59%.

UE înseamnă pentru români libertatea de a călători – 53%, democraţie – 29% şi moneda euro – 25%. Un procent de 53% dintre români sunt mulţumiţi de modul în care îşi exercită drepturile democratice în cadrul Uniunii, comparativ cu nivelul naţional, unde doar 25% dintre respondenţii români sunt mulţumiţi de modul de funcţionare a democraţiei în ţara proprie, în creştere cu 10% faţă de perioada similară din 2013.

Gradul de familiarizare cu instituţiile europene relevă că 91% dintre români au auzit de Parlamentul European, 84% de Comisia Europeană şi 80% de Banca Central Europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: Ţara este într-un echilibru bugetar foarte subţire
Ilie Bolojan: Ţara este într-un echilibru bugetar foarte subţire
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat că, dacă nu sunt scăzute cheltuielile de funcţionare ale statului, eliminând risipa, este doar o problemă de timp "până taxele vor......
Săptămâna viitoare ar trebui stabilit calendarul alegerilor – președinte interimar PNL
Săptămâna viitoare ar trebui stabilit calendarul alegerilor – președinte interimar PNL
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat că Guvernul trebuie să stabilească săptămâna viitoare calendarul ...
Bolojan: Din punctul de vedere al PNL, domnul Crin Antonescu este candidatul coaliţiei la prezidenţiale
Bolojan: Din punctul de vedere al PNL, domnul Crin Antonescu este candidatul coaliţiei la prezidenţiale
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat că, din punctul de vedere al partidului, Crin Antonescu este candidatul ...
Numărul societăților cu capital străin înființate în România a scăzut cu peste 13% în primele 11 luni din 2024
Numărul societăților cu capital străin înființate în România a scăzut cu peste 13% în primele 11 luni din 2024
Un număr de 5.588 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în România în primele 11 luni din 2024, în ...