Legea insolvenţei persoanelor fizice ar putea fi votată până la Paşte

Legea insolvenţei persoanelor fizice ar putea fi votată până la Paşte, acum fiind la raport în Comisia Juridică din Camera Deputaţilor, a declarat, luni, deputatul PSD Ana Birchall, la conferinţa 'Ziua Consumatorului de Servicii Financiare'.
Economica.net - lun, 16 mart. 2015, 14:45
Legea insolvenţei persoanelor fizice ar putea fi votată până la Paşte

‘Mă aştept ca de mâine (marţi n.r.) să intre dezbaterile pe fond, pe amendamentele pe care eu le-am introdus, însemnând reglementarea procedurii administrative pe plan de rambursare în afara instanţelor şi în faţa acestei comisii, exact aşa cum s-a hotărât acum trei săptămâni. Mă aştept ca în maximum două săptămâni, oricum până în Paşti, să o avem votată de Camera Deputaţilor’, a spus Ana Birchall.

Acesta a spus că în acest moment proiectul de lege se află la Comisia Juridică, la raport, iar Camera Deputaţilor este cameră decizională.

De asemenea, Adina Călinescu, reprezentant al Consiliului Patronatelor Bancare din Romania (CPBR), a afirmat că aprobarea acestei legi ar putea duce la un blocaj al justiţiei.

‘Legea despre care se află acum pe masă în cadrul Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor intra în vigoare în 60 de zile de la publicare. Noi am solicita măcar 180 de zile până la intrarea în vigoare întrucât în această perioadă de timp s-ar putea rezolva ceva cu privire la infrastructură şi cu privire la asigurarea unei înţelegeri a acestei legi. Este foarte important ca după intrarea în vigoare a unei legi să se asigure de către instituţiile abilitate nişte cursuri în domeniu’, a mai spus Adina Călinescu.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a organizat luni conferinţa ‘Ziua Consumatorului de Servicii Financiare’, care face parte dintr-o serie de evenimente prilejuite de Ziua Mondială a Consumatorilor din 15 martie.

Conferinţa este organizată de ANPC împreună cu Asociaţia Societăţilor Finciare ALB România şi Institutul Social-Democrat ‘Ovidiu Şincai”.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...