Grecia susţine investiţiile făcute de Deutsche Telekom la OTE

Noul guvern de stânga de la Atena a anunţat, miercuri, că sprijină investiţiile ce vor fi făcute de compania de telefonie OTE, controlată de grupul german Deutsche Telekom, pentru construcţia de noi reţele şi extinderea accesului la internet în bandă largă în Grecia, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Economica.net - mie, 18 mart. 2015, 19:04
Grecia susţine investiţiile făcute de Deutsche Telekom la OTE

OTE, cel mai mare operator de telefonie din Grecia, este controlat în proporţie de 40% de Deutsche Telekom, care are şi controlul managerial la această companie. Statul grec mai deţine o participaţie de 10% la OTE.

În ultima vreme, au existat incertitudini cu privire la poziţia noului Executiv de la Atena faţă de investiţiile străine în Grecia. Guvernul condus de Alexis Tsipras s-a opus la intenţia unei companii canadiene de a dezvolta o mină de aur, una dintre cele mai mari investiţii străine în Grecia. De asemenea, guvernul grec a anulat planurile vizând privatizarea companiei de electricitate şi gaze naturale. În schimb, are o atitudine pozitivă faţă de planurile de investiţii în Grecia ale Deutsche Telekom, iar miercuri o serie de înalţi oficiali guvernamentali eleni s-au întâlnit cu Claudia Nemat, membru în boardul Deutsche Telekom, responsabil pentru Europa, precum şi cu directorul OTE, Michael Tsamaz.

„Investiţiile în noi tehnologii şi inovaţie sunt pe primele locuri pe agenda guvernului, deoarece sprijină dezvoltarea generală a societăţii”, a declarat vicepremierul grec Yannis Dragasakis.

De asemenea, guvernul grec vrea să urgenteze toate reformele necesare pentru a ajuta ţara să îndeplinească obiectivele de creştere ale UE.

„Ambii acţionari sunt de acord că OTE este un element important pentru atingerea acestor ţinte”, se arată într-un comunicat al Ministerului grec de Finanţe.

La rândul său, Claudia Nemat s-a declarat încântată că există un acord cu guvernul grec cu privire la importanţa sectorului telecomunicaţiilor pentru creşterea economică a Europei şi a confirmat încrederea Deutsche Telekom în OTE şi în Grecia.

„Pentru noi, OTE este o investiţie de importanţă strategică şi una dintre cele mai mari investiţii străine ale noastre”, a declarat Claudia Nemat.

Potrivit acesteia, investiţiile de cel puţin 1,2 miliarde de euro făcute de OTE până în 2017 în Grecia sunt o dovadă de încredere în perspectivele de creştere ale statului respectiv.

La finele anului trecut, în presa din Grecia, au apărut informaţii potrivit cărora Deutsche Telekom este pe punctul de a-şi majora participaţia la OTE prin achiziţionarea unui nou pachet de 10%, dar compania germană a dezminţit aceste speculaţii. Vânzarea acestei participaţii nu a fost inclusă în programul de privatizări convenit de Grecia cu UE şi FMI, deoarece Atena voia să aibă un cuvânt de spus în modul în care este condus fostul monopol de telecomunicaţii.

Brandul Telekom România este prezent pe piaţa românească din 2014, după rebrandingul comun al Romtelecom şi Cosmote România.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic al companiei pe plan local în primele luni ale anului viitor.......
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat ...
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor pe piața spot a BRM a ajuns la cel mai mare nivel al ultimului an. Prețuile sunt în creștere în toată ...
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările ...