BCR: Creditul de nevoi personale în lei, fără comisioane şi cu dobândă fixă de la 8,5% pe an

Banca Comercială Română (BCR) a lansat o ofertă promoţională la creditele de nevoi personale nou acordate, fără comisioane şi cu dobândă fixă de la 8,5% pe an.
Economica.net - joi, 19 mart. 2015, 08:57
BCR: Creditul de nevoi personale în lei, fără comisioane şi cu dobândă fixă de la 8,5% pe an

Facilitatea de dobândă fixă de la 8,5% pe an este valabilă pentru credite acordate pe maximum 3 ani şi de 9% pe an pentru credite acordate pe 5 ani. Banca nu percepe comision de analiză şi administrare, iar asigurarea de viaţă este gratuită. Oferta este valabilă pentru toate persoanele care solicită credite noi sau aleg să-şi refinanţeze la BCR creditele sau cardurile de credit în derulare la alte bănci, precizează BCR, într-un comunicat.

În premieră, banca introduce şi bonificaţia Happy Hours, prin care clienţii pot obţine o reducere suplimentară de dobândă, de 0,1% puncte procentuale.

Clienţii pot primi reducerea de dobândă de 0,1 p.p., dacă depun o cerere de credit DIVERS în fiecare zi de vineri, în perioada 10 martie – 3 mai 2015, între orele 13.30 – 15.30, în orice agenţie din oraşele Arad, Cluj Napoca, Timişoara, Craiova, Sibiu, Braşov, Piteşti, Ploieşti, Iaşi, Constanţa şi Bucureşti.

Banca solicită numai 3 acte pentru acordarea creditului de nevoi personale fără garanţii DIVERS BCR – adeverinţa de salariu, fişa fiscală/formular BCR şi factura de utilităţi sau talon de pensie, decizie de pensionare definitivă şi factură de utilităţi, în cazul veniturilor realizate din pensii. Cu aceleaşi 3 acte, clienţii pot lua şi un card de credit BUN DE PLATĂ.

Toate persoanele care îşi încasează salariul sau pensia în cont la BCR beneficiază de aprobare rapidă a cererilor de credit, în maximum trei ore.

Banca oferă asigurarea de viaţă gratuit şi acordă o reducere de 20% a primei în cazul poliţelor de asigurare de şomaj şi invaliditate.

În cazul cardului de credit BUN DE PLATĂ, clienţii beneficiază în primul an de comisioane de emitere şi administrare ZERO în cazul în care achiziţionează un card de credit împreună cu un alt produs de creditare BCR. Totodată, clienţii primesc până la 5% din valoarea cumpărăturilor, lunar, bani înapoi în cont la folosirea cardului la plată la anumiţi comercianţi.

În luna martie, spre exemplu, clienţii primesc 5% bani în cont pentru sumele reprezentând taxe şi impozite plătite cu cardul de credit. Oferta este valabilă în perioada 10 Martie – 3 Mai 2015.

BCR dă un exemplu de calcul:

DAE = 9,38% pentru un credit DIVERS BCR în valoare totală de 18.000 lei, acordat pe 5 ani; dobândă fixă: 9%/an; rată lunară: 374 lei; valoare totală plătibilă: 22.419 lei. Dobânda se stabileşte în funcţie de istoricul de creditare, comportamentul de plată, vechimea şi continuitatea în muncă şi poate ajunge până la 14%/an.

DAE = 31,89% pentru o valoare a liniei cardului de credit BUN DE PLATĂ de 5.367 lei, trasă imediat şi în totalitate, calculată pe o perioadă de 12 luni; dobândă fixă: 28%/an; comisioane: 0 lei emitere, 45 lei/an administrare, începând cu al 2-lea an.

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România după valoarea activelor (14,4 miliarde euro).

BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 22 de centre de afaceri şi 23 de birouri mobile dedicate companiilor şi 538 de unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM – aproape 2.000 de bancomate şi POS – 13.500 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking şi E-commerce.

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 45.000 de angajaţi deservesc 16,2 milioane de clienţi în cadrul a 2.800 de filiale din 7 ţări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croaţia, Serbia). La sfârşitul anului 2014, Erste Group deţinea active totale în valoare de 196,3 miliarde euro şi înregistra un raport cost/venituri de 55,1%. Indicele capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) s-a situat la 10,6%.

Te-ar mai putea interesa și
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Premierul Viktor Orban, care a rămas apropiat de Kremlin în pofida războiului declanşat de Rusia în Ucraina, a cerut vineri Occidentului să nu minimizeze ameninţările venite din partea......
Putin a ordonat realizarea de noi teste cu racheta balistică Oreşnik, folosită recent îN Ucraina, și începerea producției de serie
Putin a ordonat realizarea de noi teste cu racheta balistică Oreşnik, folosită recent îN Ucraina, și începerea producției ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat vineri începerea producţiei de serie şi continuarea testării în condiţii ...
Trump l-a nominalizat pe Scott Bessent, fondatorul unei companii de investiții, pentru funcția de secretar al Trezoreriei
Trump l-a nominalizat pe Scott Bessent, fondatorul unei companii de investiții, pentru funcția de secretar al Trezoreriei
Donald Trump l-a numit vineri pe Scott Bessent, fondatorul companiei de investiţii Key Square Group şi promotor ardent ...
Nouă scumpire a carburanților, azi. Cât costă acum benzina și motorina
Nouă scumpire a carburanților, azi. Cât costă acum benzina și motorina
Prețul motorinei a crescut azi în benzinării, iar prețul benzinei a stagnat, astfel că diferența de preț dintre motorină ...