Enel nu mai vinde activele din România

Enel nu va mai vinde activele din România, deoarece corespund noii strategii a grupului, a anunţat, joi, la Londra, Francesco Starace, CEO al grupului Enel.
Economica.net - joi, 19 mart. 2015, 11:31
Enel nu mai vinde activele din România

‘România se potriveşte strategiei noastre pentru că este vorba despre distribuţie’, a explicat Starace, motivând astfel decizia grupului de a retrage România de pe lista de active scoase la vânzare, atât în prezent cât şi în următorii cinci ani.

Strategia vizează vânzarea unor active în următorii ani de cinci miliarde de euro, din care două miliarde active în curs de vânzare, alte două miliarde au fost identificate pentru a fi lansate la vânzare şi un miliard de euro active ce urmează a fi identificate, însă cele din România nu se mai găsesc pe această listă, scrie Agerpres.

Strategia grupului pentru pieţele mature, inclusiv Europa, vizează dezvoltarea reţelelor de distribuţie digitalizate, în timp ce, în zona Americii Latine şi a Africii accentul va fi pus pe zona de regenerabile.

Piaţa matura suferă transformări şi asta necesită dezvoltarea reţelelor de distribuţie. Reţeaua de distribuţie digitalizată reprezintă o prioritate.

‘Vom investi în distribuţia digitalizată şi în noi servicii pentru clienţi. Pe pieţele emergente accentul va fi pus pe energia regenerabilă, iar dezvoltarea tehnologică va permite ieftinirea acesteia’, a spus Starace.

Consiliul director al grupului italian de utilităţi Enel a aprobat miercuri rezultatele pe 2014 conform cărora profitul net al companiei a scăzut de la 3,235 miliarde de euro în 2013 până la 517 milioane de euro în 2014, ‘din cauza deprecierii valorii activelor precum şi a creşterii cheltuielilor financiare nete’, potrivit unui comunicat al companiei Enel.

Cu toate acestea, Enel a decis să majoreze dividendele de la 0,13 euro pe acţiune pentru exerciţiul 2013 până la 0,14 euro pe acţiune în 2014.

Enel a precizat că a decis să diminueze valoarea activelor sale cu 6,427 miliarde de euro, dintre care 2,8 miliarde de euro pentru divizia din Slovacia, Slovenske Elektrarne, şi cu 2,108 miliarde de euro pentru centralele sale convenţionale din Italia.

Grupul Enel, companie la care statul italian deţine 25,3% din acţiuni, prezintă joi la Londra planul său strategic pentru perioada 2015-2019. Potrivit acestui plan, investiţiile brute în 2015-2019 ar urma să se ridice la 34 de miliarde de euro, în creştere cu 14% comparativ cu perioada precedentă. De asemenea, programul de vânzări de active pentru 2015-2019 este estimat la cinci miliarde de euro, dintre care două sunt deja în curs.

Enel, una din cele mai îndatorate companii europene de utilităţi, a scos la vânzare anul trecut participaţiile sale la companiile din Slovacia şi România în cadrul unui plan destinat reducerii datoriilor pentru a putea susţine investiţiile şi dividendele. Recent, însă, Enel a decis să oprească procesul de vânzare a activelor sale de distribuţie din România, dar a hotărât să continue cu vânzarea activelor Enel din Slovacia.

Strategia Grupului Enel pentru perioada 2015 – 2019 se va baza pe patru piloni şi anume eficienţa operaţională, dezvoltare industrială, managementul portofoliului de active şi politica de dividende, a anunţat joi, la Londra, Francesco Starace, CEO al Grupului.

‘Strategia noastră pentru următorii cinci ani se va baza pe patru piloni, şi anume eficienţa operaţională, pentru a obţine resurse care să permită consolidarea rezultatelor, dezvoltarea industrială, cu accent pe dezvoltarea tehnologică şi diversificare geografică, managementul portofoliului de active şi politica de dividende, deoarece credem că acţionarul reprezintă un actor important al strategiei noastre’, a spus Starace.

În ceea ce priveşte eficienţa operaţională, măsurile avute în vedere au ca scop reducerea costurilor operaţionale per utilizator final cu 12%, până în 2019. De asemenea, se urmăreşte diminuarea cu 8% a costurilor operaţionale per MW instalat pentru energia regenerabilă şi cu 7% a celor pentru energia convenţională, costurile de personal urmând să scadă cu 10%.

Măsurile privind dezvoltarea industrială se vor concentra pe diminuarea riscurilor afacerii, pe proiecte diversificate şi de dimensiuni mai mici, estimându-se o creştere a EBITDA cu 6,7 milioane de euro în perioada 2015 – 2019.

‘Vom reduce expunerea la riscuri în următorii ani. Ne vom concentra pe proiecte de dimensiuni mai mici şi vom alege să investim în proiecte adecvate şi diversificate’, a explicat Starace.

În următorii cinci ani, la nivel global, strategia Grupului prevede, pe partea de reţele de distribuţie (categorie unde intră şi România) o creştere a numărului de utilizatori cu 3,6 milioane şi instalarea a 11 milioane de contoare inteligente. Costurile operaţionale vor fi reduse, astfel, cu 7%, până în 2019, de la 9,9 miliarde euro în 2014, la 9,2 miliarde euro în 2019.

În ceea ce priveşte managementul portofoliului, strategia vizează vânzarea unor active în următorii ani în valoare de cinci miliarde de euro, din care două miliarde active în curs de vânzare, alte două miliarde au fost identificate pentru a fi lansate la vânzare şi un miliard de euro active ce urmează a fi identificate, însă cele din România nu se mai găsesc pe această listă. Sumele ce vor fi obţinute urmează să fie reinvestite.

Politica de dividende prevede ca procentul din profitul net returnat acţionarilor să ajungă, în 2019, la 65%, de la 50% estimat pentru 2015.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană va media între România și TikTok, după ce Bucureștiul a amenințat cu suspendarea platformei – Politico.eu
Comisia Europeană va media între România și TikTok, după ce Bucureștiul a amenințat cu suspendarea platformei – ...
Comisia Europeană urmează să organizeze o reuniune între autorităţile române şi TikTok, în timp ce organismele de reglementare de la Bucureşti ameninţă cu suspendarea platformei de......
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și ...
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...