Simona Halep, în finala turneului de la Indian Wells (WTA), după retragerea Serenei Williams

Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat fără joc în finala turneului WTA de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 5.381.235 dolari, vineri, după ce principala favorită, americanca Serena Williams, s-a retras înaintea meciului programat în semifinale, din cauza unei accidentări la genunchi, au anunţat organizatorii.
Economica.net - sâm, 21 mart. 2015, 07:12
Simona Halep, în finala turneului de la Indian Wells (WTA), după retragerea Serenei Williams

”Serena Williams nu va putea disputa semifinala din cauza unei accidentări la genunchiul drept”, potrivit organizatorilor şi WTA, transmite Agerpres.

Numărul unu mondial, care a revenit anul acesta la Indian Wells, după 14 ani de boicot, în urma unor reacţii rasiste, câştigase ediţiile 1999 şi 2001 ale competiţiei.

Simona Halep, numărul trei mondial, va juca în finala de duminică împotriva sârboaicei Jelena Jankovic (N. 18), care a trecut în penultimul act de germanca Sabine Lisicki (N. 24), cu 3-6, 6-3, 6-1.

Williams, câştigătoare a turneului Australian Open în ianuarie, a indicat pe contul său de Instagram că doreşte să revină la Indian Wells şi anul viitor.

”În urmă cu patru luni am început o călătorie incredibilă care m-a adus aici. Nu credeam că acest lucru va fi posibil, dar s-a întâmplat graţie fanilor mei”, a mai spus jucătoarea de 33 de ani.

În 2001, Serena a învins-o în finala de la Indian Wells pe belgianca Kim Clijsters, care a fost huiduită de spectatori, care i-au luat în colimator şi pe tatăl vedetei şi pe sora ei Venus, la apariţia în tribune, fani reproşându-se surorilor Williams, care ar fi trebuit să se înfrunte în semifinale, că au refuzat să joace una împotriva celeilalte. Venus a declarat forfait pentru meci, cu puţin timp înainte de lovitura de start, fapt care a declanşat furia spectatorilor, transmite AFP.
Serena a anunţat în februarie că este gata să joace din nou la Indian Wells, deoarece mentalităţile s-au schimbat din 2001.

Serena avea 4-1 în duelurile directe cu Halep, fiecare obţinând câte o victorie în toamnă la Singapore, la Turneul Campioanelor, Simona cu 6-0, 6-2 în grupă, iar Williams cu 6-3, 6-0 în finală.

Prin calificarea în finală, Halep şi-a asigurat un cec de 439.420 dolari şi 650 de puncte WTA. Anul trecut, Simona se oprise în semifinale, învinsă de poloneza Agnieszka Radwanska, în două seturi, cu 6-3, 6-4. În 2015, Halep şi-a trecut în palmares două titluri WTA, la Shenzhen şi Dubai.

Halep (23 ani) se află la un singur pas de primul său titlu Premier Mandatory, care ar fi cel mai important din carieră, după cele de categoria Premier 5 (Doha 2014 şi Dubai 2015), menţionează WTA.

În disputele directe cu Jankovic (30 ani, 21 WTA), Halep conduce cu scorul de 3-1. Sârboaica a câştigat prima confruntare, în 2010, cu 6-4, 4-6, 7-5, în primul tur la US Open, iar Simona s-a impus în 2012, în primul tur la Bruxelles, cu 6-2, 3-6, 7-6 (3), în 2013, în sferturi la Roma, cu 4-6, 6-0, 7-5, şi în 2014, în optimi la Australian Open, cui 6-4, 2-6, 6-0. De remarcat că toate meciurile au fost de trei seturi.

Te-ar mai putea interesa și
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S.N. Nuclearelectrica și consorțiul internațional Candu Energy Inc. o companie AtkinsRéalis, Ansaldo Nucleare, Canadian Commercial Corporation și Korea Hydro & Nuclear Power Co au semnat......
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA (Fed) a redus miercuri dobânda de referinţă cu un sfert de punct procentual, la un interval cuprins ...
Transportatorul de mărfuri TTS investește 23 de milioane de euro într-un nou terminal de cereale în portul Constanța
Transportatorul de mărfuri TTS investește 23 de milioane de euro într-un nou terminal de cereale în portul Constanța
Transportatorul fluvial de mărfuri TTS a anunțat o investiție de circa 23 de milioane de euro în construcția terminalului ...
Record în Japonia. 33 de milioane turişti străini în primele 11 luni din acest an
Record în Japonia. 33 de milioane turişti străini în primele 11 luni din acest an
Numărul vizitatorilor străini în Japonia a depăşi 33 de milioane în primele 11 luni din acest an, un nou nivel record, ...