Grecii îşi vor putea plăti taxele şi impozitele restante în rate, fără penalizări

Parlamentul grec a votat vineri seară cu o largă majoritate o lege facilitând reglementarea datoriilor contribuabililor către stat şi casele de asigurări sociale, care se ridică la zeci de miliarde de euro, relatează AFP.
Economica.net - sâm, 21 mart. 2015, 10:44
Grecii îşi vor putea plăti taxele şi impozitele restante în rate, fără penalizări

Legea a fost adoptată în procedură de urgenţă şi votată de deputaţii stângii SYRIZA la putere şi de cei ai micului partid naţionalist Grecii Independenţi, partener al guvernului, precum şi cu sprijinul partidelor de opoziţie, dreapta Noua Democraţie şi socialiştii PASOK, potrivit agenţiei de presă Ana (semioficială), scrie Agerpres.

Această lege intitulată „Reglementări pentru relansarea economiei” face parte din angajamentele electorale ale noului guvern cu privire la un pachet de măsuri sociale în favoarea celor săraci loviţi de criză.

Ea permite contribuabililor şi întreprinderilor, care nu au putut din cauza recesiunii din ultimii ani, să-şi plătească impozitele sau cotizaţiile, să reglementeze datoriile lor în 100 de rate beneficiind de reduceri la suprataxa arieratelor.

Ministrul finanţelor Yanis Varoufakis a subliniat, în timpul dezbaterii din parlament, că politica de austeritate impusă Greciei „a fost catastrofală” şi „milioane de greci sunt în imposibilitatea de a-şi plăti impozitele sau cotizaţiile, care se ridică în prezent la 76 miliarde de euro, sau 42% din Produsul Intern Brut (PIB) grec”.

Potrivit ministrului, „3,5 milioane de greci (la o populaţie de 10,9 milioane locuitori) datorează fiecare statului până la 3.000 de euro şi, din cauza sărăciei, ei nu îi pot rambursa”. Această lege îi va încuraja să-şi reglementeze datoriile şi astfel să crească veniturile statului, a spus el.

Aceasta este a doua lege din mandatul noului guvern destinată să pună capăt austerităţii. Miercuri, parlamentul a adoptat măsuri de combatere a sărăciei prin furnizarea de electricitate gratuită, bonuri de masă şi ajutor pentru locuinţă gospodăriilor în nevoie.

Yanis Varoufakis a declarat că guvernul va elabora în curând un proiect de lege pentru a reglementa datoriile dubioase, care apasă de asemenea asupra economiei.

Ministrul i-a criticat pe „unii tehnocraţi din străinătate” care, a spus el, vor ca noul guvern grec să fie supus cerinţelor creditorilor, UE şi FMI, „fără dreptul de a aplica propriul program de reforme” şi angajamentele sale electorale.

Guvernul stângii radicale al lui Alexis Tsipras, la putere din 25 ianuarie, se află sub presiune din partea creditorilor care cer punerea în aplicare rapidă a reformelor de către Atena pentru a da undă verde deblocării ultimei tranşe de împrumuturi internaţionale, vitale pentru supravieţuirea financiară a ţării, aminteşte AFP.

Te-ar mai putea interesa și
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat în Marea Roşie, precizând că sunt în curs de desfăşurare......
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri de taxe pentru diaspora care se întoarce în ţară
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale ...
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului ...
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
Gigantul chinez al vehiculelor electrice BYD a anunțat că va lansa o nouă generație de baterii „blade” în 2025.