Polonia şi SUA desfăşoară exerciţii comune de apărare aeriană în apropiere de Varşovia

Armata SUA din Europa a desfăşurat o baterie de rachete de apărare Patriot în apropiere de Varşovia, ca parte a unor exerciţii comune cu Polonia menite a oferi noi asigurări în contextul conflictului din statul vecin Ucraina, relatează Reuters.
Economica.net - Dum, 22 mart. 2015, 08:43
Polonia şi SUA desfăşoară exerciţii comune de apărare aeriană în apropiere de Varşovia

Stat membru al NATO din 1999, Polonia nu are propriul sistem de protecţie împotriva rachetelor balistice şi urmează să ia în următoarele săptămâni o decizie privind furnizorul sistemului său de apărare cu rachete de rază medie de acţiune, scrie Agerpres.

„Am fost întotdeauna prieteni şi suntem aliaţi de 16 ani”, a declarat sâmbătă ministrul polonez al apărării, Tomasz Siemoniak, într-o conferinţă de presă comună cu ambasadorul american, Stephen Mull.

„În tot acest timp, am fost întotdeauna de partea SUA. Când noi am avut nevoie, SUA au fost ferm de partea noastră”, a spus Siemoniak.

Forţele americane din Europa au precizat anterior în cursul săptămânii că obiectul acestor exerciţii ce vor dura o săptămână este „să ofere noi asigurări aliaţilor, să demonstreze libertatea de mişcare şi să descurajeze orice agresiune regională asupra flancului estic al NATO”.

Bateria de rachete Patriot, produse de compania americană Raytheon, a ajuns în Polonia împreună cu 100 de militari americani şi aproximativ 30 de vehicule. Sistemul de rachete sol-aer a fost desfăşurat la baza militară de la Sochaczew, un oraş la circa 50 km de Varşovia.

Siemoniak a spus că este un lucru firesc ca Polonia să se antreneze cu aliaţii săi pentru apărarea oraşului.

„Suntem aici pentru a le arăta aliaţilor noştri polonezi că garanţiile de securitate ale SUA pentru Polonia, ca parte a NATO, nu înseamnă doar vorbe”, a declarat, la rândul său, ambasadorul american la Varşovia.

Exerciţiile survin în contextul informaţiilor din media ruse conform cărora Rusia a desfăşurat rachete balistice Iskander în enclava sa Kaliningrad din vecinătatea Poloniei ca parte a exerciţiilor de la începutul săptămânii.

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul european de baterii pentru EV-uri, Northvolt, mizează pe finanțări suplimentare care-i vor permite să iasă din faliment până la sfârșitul lui ianuarie
Producătorul european de baterii pentru EV-uri, Northvolt, mizează pe finanțări suplimentare care-i vor permite să iasă ...
Producătorul suedez de baterii pentru vehicule electrice Northvolt a declarat vineri că se așteaptă să primească finanțare suplimentară pentru a ieși din faliment până la sfârșitul lunii......
Meteorologii spun că România va suferi de secetă doar local în sudul și estul Olteniei
Meteorologii spun că România va suferi de secetă doar local în sudul și estul Olteniei
Conţinutul de apă în sol va înregistra valori scăzute doar local în sudul şi estul Olteniei, în cursul săptămânii ...
Honda și Nissan ar putea construi mașini unul în fabricile celuilalt
Honda și Nissan ar putea construi mașini unul în fabricile celuilalt
Honda și Nissan iau în considerare producția de vehicule unul în fabricile celuilalt, ca parte a planului lor de a aprofunda ...
Oficialii și muncitorii Volkswagen au încheiat un acord ieri, după 70 de ore de discuții
Oficialii și muncitorii Volkswagen au încheiat un acord ieri, după 70 de ore de discuții
Oficialii și muncitorii Volkswagen ar fi semnat un acord după circa o săptămână de discuții, perioadă în care se ...