Disputele dintre Consiliul Concurenţei şi jucători importanţi din economia românească amendaţi de instituţia statului pe motiv că au încălcat legislaţia devin o sursă de venit pentru consultanţii de talie internaţională. Pentru a-i convinge pe magistraţi că nu sunt vinovaţi, corporaţiile îşi aduc în instanţă experţi independenţi pe care îi plătesc cu zeci de mii de euro pentru a-şi prezenta expertiza în instanţă. Este cazul consultantului britanic Niels von Hinten Reed, partener în cadrul companiei de consultanţă CEG Europe şi fost case handler la DG Competition din cadrul Comisiei Europene. Acesta a fost desemnat, prin tragere la sorţi, să îşi prezinte expertiza în cazul Arctic, cel mai mare producător de aragazuri din Europa, versus Consiliul Concurenţei. Aceasta după ce, în septembrie anul trecut, Arctic a chemat în Instanţă Consiliul Concurenţei, în speranţa că va scăpa de o amendă în valoare de peste 24 de milioane de lei. Compania a fost amendată alături de alte 13 societăţi membre ale asociaţiilor ROREC şi ECOTIC pentru încheierea unor înţelegeri anticoncurenţiale în cadrul campaniilor de tip buy-back. „Siluţia pe scurt : Procedează la numirea unui specialist prin tragere la sorţi şi desemnează, în mod aleatoriu, din lista de specialişti depusă de reclamantă, pe domnul Niels von Hinten Reed, prin acordul părţilor, având în vedere că pârâtul (Consiliul Concurenéi n.red ) nu a formulat obiecţiuni cu privire la numirea acestui specialist, au decis judecătorii Curíi de Apel Bucureşti la ultima înfăţişare.
5.000 de euro pentru consultanţă
Potrivit deciziei instanţei, expertul CEG va trebui să indice dacă din punct de vedere economic, un producător de frigidere, un producător de aragazuri şi un producător de roboţi de bucătărie pot fi concurenţi pe una şi aceeaşi piaţă şi să definească piaţa relevantă pe care îşi desfăşoară în acelaşi timp activitatea comercială cei trei producători amintiţ. Niels von Hinten Reed va primi în schimbul analizei pe care o va face un onorariu provizoriu în valoare de 5.000 de euro, bani pe care îi va plăti Arctic SA.
Practică frecventă
Surse din carul Consiliului Concurenţei au explicat pentru ECONOMICA.NET faptul că angajarea unor experţi de talie mondială este o practică des întâlnită în ultima vreme. Aceasta mai ales că numele implicate în procese cu Consiliul Concurenţei avînd ca obiect anularea unor acte administrative sunt dintre cele mai mari. Este, spre exemplu, şi cazul Vodafone România , care a apelat la experiza unui specialist în acelaşi scop. Următorul termen în cazul procesului dintre Vodafone România şi Consiliul Concurenţei este 30 martie. Amintim că Vodafine România a fost amendată de Consiliul Concurenţei, în februarie 2011, cu suma de 120,35 milioane de lei pentru abuz de poziţie dominantă. În acelaşi dosar a fost amendată şi Orange România, cu suma de 147,98 milioane de lei .Decizia Consiliului a fost atacată în instanţă în noiembrie anul trecut.