Dosarul Vâlcov: Un volum care nu are legătură cu speţa, transmis în mod eronat la Senat

Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Cătălin Boboc, a precizat marţi că Senatului i-a fost transmis, în mod eronat', pe lângă cele şapte volume din cazul lui Darius Vâlcov, şi un volum care face parte dintr-un alt dosar.
Economica.net - mar, 24 mart. 2015, 10:34
Dosarul Vâlcov: Un volum care nu are legătură cu speţa, transmis în mod eronat la Senat

Boboc a precizat că respectivul volum a fost resigilat şi că Parchetul va fi informat printr-o notă oficială cu privire la această eroare, scrie Agerpres.

‘Este un volum care nu are legătură cu speţa pe care noi o discutăm azi. Probabil că, în mod eronat, din volumul mare de dosare pe care le au cei de la Parchet, l-au transmis. Nu are legătură cu dosarul cauzei şi am constatat împreună cu ceilalţi colegi treaba asta. L-am resigilat şi o să îi informăm, pe cale oficială, pe cei de la Parchet să vină să îl ridice. (…) Nu este un dosar care ne interesează. Nu avem ce să căutăm în el, nu avem pentru ce să îl studiem’, a declarat preşedintele Comisiei juridice a Senatului.

Totodată, Cătălin Boboc a ţinut să precizeze că eroarea strecurată în documentele care privesc cazul Vâlcov nu afectează desfăşurarea şedinţei Comisiei.

Preşedintele Comisiei a adăugat şi faptul că senatorii jurişti doresc să finalizeze, în cursul acestei zile, discuţiile referitoare la situaţia fostului ministru Vâlcov astfel încât, la ora 13,00, să fie exprimat un vot şi apoi să fie întocmit raportul Comisiei, ce va fi transmis Biroului Permanent al Senatului.

‘Domnul ministru a fost invitat de ieri, aşa a spus că o să vină şi dumnealui. E şi motivul pentru care am deschis dosarul de aseară, pentru a prelungi un pic acest termen fiindcă ştiţi că e un calendar strâns de data asta. Azi, la 13,00, sper să ieşim şi cu raportul şi să îl depunem, pentru că mâine este introdus (cazul Vâlcov – n.r.) pe ordinea de zi a plenului Senatului. Vrem să depunem raportul în termen. Din ce am discutat cu colegii mei, toată lumea consideră că este oportun să finalizăm astăzi această discuţie’, a răspuns Boboc, întrebat fiind dacă senatorul Darius Vâlcov se va prezenta la Comisie pentru a-şi studia dosarul şi pentru a fi audiat de către senatorii jurişti.

Dosarul care îl vizează pe fostul ministru Darius Vâlcov conţine şapte volume, însumând aproximativ 2700 de pagini, iar volumul transmis în mod eronat Comisiei juridice era numerotat ‘9’.

Senatorul Darius Vâlcov este aşteptat, la ora 12,30, în Comisia juridică a Senatului, pentru a fi audiat.

Pe 19 martie, şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Darius Vâlcov.

Te-ar mai putea interesa și
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez Axa SA, o tranzacţie care va crea una dintre cele mai mari companii europene......
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...