Ţinta următoare pentru euro: 4,38 de lei şi mai jos

Cursul leului a spulberat marţi ultimele suporturi care sprijineau euro să nu se deprecieze până la 4,40 de lei / euro şi chiar sub acest prag. Scăderea euro poate ajunge la 4,38 de lei "şi mai jos", potrivit analiştilor consultaţi de ECONOMICA.NET.
Adrian N. Ionescu - mar, 24 mart. 2015, 22:05
Ţinta următoare pentru euro: 4,38 de lei şi mai jos

„Cred că este posibil să ajungem, pe acest impuls pozitiv pentru leu, sub 4,40 de lei, eventual spre 4,38 de lei / euro”, spune Claudiu Cazacu, analist şef al casei de brokeraj XTB România.

Marţi 24 martie, piaţa a testat, pentru a treia oară în ultima vreme, suporturile de pe intervalul 4,422 – 4,413 lei / euro, care protejau moneda europeană de depreciere în favoarea leului. Săptămâna  trecută suporturile rezistaseră.

Luni seara, speculatorii care mizează pe aprecierea leului împinseseră deja în jos moneda europeană, până la 4,3948 de lei. Ulterior euro a recuperat, dar nu a reuşit să stea decât o jumătate de oră peste 4,41, peste noapte. Marţi, pe piaţa interbancară, euro a scăzut până la 4,4029 de lei, iar BNR a calculat o medie de 4,4045  lei  / euro.  

„Abia în momentul în care intervalul de suport de la 4,422 – 4,413 de lei / euro cedează, vom avea confirmarea reluării trendului de apreciere a leului, spre 4,38 şi chiar mai jos”, scria de luni Dan Rusu, şeful echipei de analiză a casei de brokeraj BT Securities, în raportul Băncii Transilvania.

De săptămâna trecută euro este sub presiune nu numai la nivel global, ca urmare a campaniei de relaxare monetară (QE) a Băncii Centrale Europene (BCE), dar şi din motive interne.

Contul curent al României a înregistrat un excedent record de 554 milioane de euro în ianuarie, iar piața financiară a resimțit informația macroeconomică.

„Contextul este, însă, creat în bună parte de factori internaţionali, care pot fi reevaluaţi rapid. Un acord confirmat pentru finanţarea Greciei ar ajuta leul suplimentar”, spune Claudiu Cazacu de la XTB.

Avertisment: Estimările publicate de ECONOMICA.NET nu sunt o recomandare de investiţie.

Te-ar mai putea interesa și
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față de sindicate ca săptămâna de lucru să fie de 37,5 ore
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față ...
Viziunile diferite ale partidelor care formează coaliţia guvernamentală din Spania cu privire la modul cum ar trebui implementată măsura reducerii duratei programului săptămânal de lucru,......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează companii americane
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează ...
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, ...
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre consumatorii tineri
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre ...
Vinurile roşii franţuzeşti se confruntă cu un declin "existenţial" dacă nu se adaptează, pentru că generaţiile tinere ...
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a publicat vineri, spre dezbatere publică, un proiect ...