TVA ar putea să scadă începând din iunie – Ponta

Guvernul va decide în aprilie cum va fi efectuată reducerea cotei de TVA care va avea loc în luna iunie, variantele fiind reducerea generală de TVA la 20% sau reducerea TVA de 9% la produsele alimentare, a declarat premierul Victor Ponta miercuri, la Ministerul Agriculturii.
Economica.net - mie, 25 mart. 2015, 08:54
TVA ar putea să scadă începând din iunie - Ponta

Guvernul va face o analiză, în luna aprilie, asupra variantelor de reducere a TVA încă din acest an, urmând să aleagă una dintre cele două în discuţie – reducerea generală de TVA la 20% sau reducerea TVA de 9% la produsele alimentare, o modificare în acest sens, dacă va fi adoptată luna viitoare, fiind posibil să intre în vigoare la 1 iunie, devansând astfel cu şase luni măsuri similare prevăzute în viitorul Cod fiscal.

‘Vreau să vă dau o veste. Nu ştiu dacă e bună sau dacă e rea, o să stabilim împreună în aprilie. E 25 martie, avem practic o imagine extrem de clară a încasărilor la buget pentru primul trimestru. Asta înseamnă că putem, 99% – îmi păstrez acel 1% care nu ţine de partea economică, ţine de negocierea noastră politică cu instituţiile financiare – dar 99% putem să aplicăm o măsură de reducere a TVA-ului, chiar din luna aprilie să luăm decizia. Şi, practic, Codul fiscal, cel care va intra în vigoare de la 1 ianuarie şi care prevede atât reducerea cotei de TVA generală la 20%, cât şi reducerea la 9% pentru produsele agricole de bază, să fie devansată cu cel puţin şase luni. Vestea mai puţin bună este că nu putem să le facem pe amândouă anul acesta, ori reducem cota de TVA generală la 20%, ori rămâne 24%, şi o reducem la produsele alimentare.(…) Important este să facem analiza împreună prin care să luăm decizia cea mai bună.(…) Voi fi receptiv la lobby-ul făcut de agricultură, dar, în acelaşi timp, vreau să luăm o măsură care să ajute în ansamblu economia românească. Nu ştiu încă, în aprilie, când avem toate datele, putem lua măsura, nu ştiu pe care din cele două vom alege’, a declarat premierul.

La plecarea, miercuri, de la conferinţa de lansare a primelor trei măsuri din cadrul PNDR 2014-2020 de la Ministerul Agriculturii, Ponta a făcut, la solicitarea presei, şi alte precizări asupra anunţului său.

‘Am vrut să dau o veste legată de TVA (…) Şi vestea este că avem practic datele pe primul trimestru, care sunt extrem de pozitive, legate de încasări la buget, şi putem în mod real – 99% am spus, pentru că trebuie să discutăm şi cu instituţiile financiare să le arătăm aceste date – putem să devansăm, faţă de 1 ianuarie, când intră în vigoare tot Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală, putem să devansăm o măsură legată de reducerea TVA-ului. Dar nu putem să le facem pe amândouă, adică şi de la 24 % la 20% tot TVA-ul şi de la cât este acum pentru produsele agricole. Putem doar una dintre ele, ca să nu riscăm şi să nu avem un dezechilibru bugetar. O să decidem împreună când avem toate datele şi facem şi o analiză, până pe 15 aprilie, şi atunci decidem care din cele două măsuri anticipate faţă de 1 ianuarie, pentru că la 1 ianuarie (2016 – n.r.), prin Codul fiscal, ambele vor intra în vigoare, care dintre ele este mai utilă pentru dezvoltarea noastră şi ca semnal până la urmă.(…) Mesajul pe care-l dăm este un mesaj de impulsionare a creşterii economice şi a dezvoltării’, a precizat premierul.

Întrebat când s-ar aplica o măsură privind reducerea TVA, Ponta a spus: ‘Dacă o adoptăm în aprilie, da, cred că 1 iunie. E nevoie, ştiţi că pe 25 ale lunii apar raportările’.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea economiei, dar, spun criticii, ar putea alimenta inflaţia, transmite......
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...