UE şi Cuba vor să încheie negocierile privind normalizarea relaţiilor până la sfârşitul anului

Uniunea Europeană şi Cuba au convenit 'să accelereze ritmul' negocierilor în vederea normalizării relaţiilor lor, la care speră să ajungă până la finalul lui 2015, a anunţat marţi şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, relatează AFP.
Economica.net - mie, 25 mart. 2015, 12:16
UE şi Cuba vor să încheie negocierile privind normalizarea relaţiilor până la sfârşitul anului

‘Am decis astăzi (marţi – n.r.) să accelerăm ritmul negocierilor noastre în speranţa de a ajunge să semnăm cadrul dialogului nostru până la finalul anului’, a declarat presei Federica Mogherini la finalul unei vizite maraton în China.

Diplomata, primul responsabil european de acest nivel care se deplasează în Cuba, s-a întâlnit marţi cu mai mulţi miniştri şi responsabili cubanezi, printre care şi preşedintele Raul Castro, cu care a convenit să crească ritmul şi nivelul întâlnirilor între Havana şi Bruxelles, scrie Agerpres.

Ministrul cubanez de externe, Bruno Rodriguez, este aşteptat în acest scop la Bruxelles la 22 aprilie pentru noi discuţii înainte de a patra rundă de negocieri vizând încheierea unui ‘Acord de dialog politic şi de cooperare’ menit să faciliteze relaţiile între blocul Celor 28 şi Cuba.

În ceea ce priveşte drepturile omului, care potrivit UE face obiectul unor ‘diferite interpretări’ la finalul unei prime runde de discuţii de la începutul lui martie la Havana, Federica Mogherini a spus că a insistat pe lângă partea cubaneză asupra ‘necesităţii de a structura dialogul nostru privind drepturile omului’, fără a aborda ‘cazurile particulare’.

‘Am încredere în capacitatea noastră de a ne continua munca în acest domeniu’, a adăugat ea, calificând întrevederea sa cu Raul Castro asupra acestui punct drept ‘pozitivă’.

În cadrul acestor negocieri, Cuba şi-a exprimat dorinţa ca UE să renunţe la ‘poziţia comună’ care din 1996 condiţionează cooperarea europeană cu regimul comunist de progresele democratice.

La rândul său, Bruxellesul susţine că vrea să fie în măsură să dialogheze de o manieră mai fluidă cu Havana şi a solicitat ca Cuba să semneze sau să ratifice mai multe tratate internaţionale privind drepturile omului.

Te-ar mai putea interesa și
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat în Marea Roşie, precizând că sunt în curs de desfăşurare......
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri de taxe pentru diaspora care se întoarce în ţară
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale ...
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului ...
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
Gigantul chinez al vehiculelor electrice BYD a anunțat că va lansa o nouă generație de baterii „blade” în 2025.