Scăderea TVA ar trebui să se vadă în preţul de la raft, cum s-a văzut şi când impozitul a crescut – Partener PwC România

O scădere de TVA ar trebui să se vadă în preţul de la raft, aşa cum s-a văzut şi atunci când TVA a crescut, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Bogdan Belciu, partener Consultanţă pentru Afaceri şi Management PwC România.
Economica.net - joi, 26 mart. 2015, 10:07
Scăderea TVA ar trebui să se vadă în preţul de la raft, cum s-a văzut şi când impozitul a crescut - Partener PwC România

‘Pe zona de consum, am observat că la momentul creşterii TVA aceasta s-a văzut imediat în preţuri. Acum, la o scădere a TVA ar trebuie să vedem acest lucru în preţuri. Nişte preţuri mai mici ne-ar permite să cumpărăm mai mult şi de asemenea, mai multe lucruri de calitate. Acest lucru va depinde foarte mult dacă scăderea TVA se va vedea direct în preţul de la raft. Rămâne de văzut când se va întâmpla asta’, a spus Belciu.

La rândul său, Daniel Anghel, partener Consultanţă Fiscală PwC România, a menţionat că rescrierea Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală înseamnă paşi importanţi, iar măsurile de reduceri de taxe sunt de apreciat, scrie Agerpres.

‘Pe zona consumului, totdeauna când vorbim de taxe directe, cum este TVA, o scădere a acestora ar trebui să ducă la creştere a consumului în România. În acelaşi timp, am putea avea şi o uşoară diminuare a evaziunii fiscale. Rescrierea codurilor fiscale reprezintă nişte paşi importanţi, iar măsurile care vin la pachet de reformă fiscală sunt foarte importante. E de apreciat orice reducere de taxe. Mai sunt însă două lucruri care trebuie luate în calcul. Unul este că sperăm ca acel drum sinuos prin Parlament să nu schimbe foarte mult lucrurile, iar un altul este ca măsurile să fie şi sustenabile. Ne dorim ca aceste măsuri să intre în vigoare de 1 ianuarie 2016, să fie sustenabile. Sunt anumite măsuri, cum este reducerea TVA, în funcţie de spaţiul bugetar, care e bine dacă ar intra în vigoare mai repede de acea dată. România colectează jumătate din TVA pe care ar trebui să o colecteze, cu un decalaj de 48%, faţă de media europeană de 17%’, a afirmat Anghel.

Guvernul a adoptat, miercuri, în şedinţa săptămânală, Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală.

Principalele decizii de politică fiscală vizează reducerea TVA, scăderea contribuţiilor sociale de stat, impozitarea stimulativă a microîntreprinderilor, eliminarea impozitului pe dividende, scăderea cotei unice, scăderea accizelor, eliminarea taxei pe construcţii speciale şi stabilirea unui cadru pentru impozite şi taxe locale.

În ceea ce priveşte reducerea TVA, este vorba de reducerea cotei standard pentru toate bunurile şi serviciile de la 24% în prezent la 20% începând cu 1 ianuarie 2016, dar şi de reducerea cotei de TVA pentru animale vii şi păsări vii, din specii domestice, carne, peşte, lapte, produse şi subproduse lactate, ouă de păsări, legume, fructe comestibile şi preparate din acestea de la 24% în prezent la 9% începând cu 1 ianuarie 2016.

De asemenea, noul Cod Fiscal aprobat de Guvern prevede reducerea cotei TVA de la 20% la 18% începând cu 1 ianuarie 2018.

Premierul Victor Ponta a spus, la începutul şedinţei Executivului, că scăderea contribuţiilor sociale de stat e ‘cea mai bună măsură de creare de locuri de muncă’ şi că va fi urmată în continuare de ‘introducerea plafonului maxim de 5 salarii medii brute pentru baza lunară de calcul a contribuţiilor de sănătate, introducerea obligaţiei de plată a CAS şi CASS pentru toate persoanele fizice care realizează venituri (..) majorarea sumei neimpozabile lunare avute în vedere la stabilirea impozitului pe venituri din pensii, reducerea contribuţiei de asigurări sociale din 2018 la angajat şi angajator’.

Cele două proiecte de acte normative urmează să fie transmise Parlamentului spre dezbatere şi aprobare, Senatul fiind prima Cameră sesizată în acest sens.

Te-ar mai putea interesa și
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat luni, la Beijing, că Uniunea Europeană şi China "sunt parteneri, nu adversari" şi a cerut Bruxelles-ului să îşi menţină "independenţa......
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale ...
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat ...
MET a cumpărat Comax France SAS
MET a cumpărat Comax France SAS
Grupul energetic MET a achiziţionat o participaţie de 100% la Comax France SAS (Comax), proprietar, operator şi dezvoltator ...