Gripă aviară în România. Este în Delta Dunării

Autoritatea Sanitar Veterinară a depistat, în Delta Dunării, mai multe cazuri de pelicani creţi decedaţi în urma infestării cu virusul gripei aviare.
Economica.net - vin, 27 mart. 2015, 12:40
Gripă aviară în România. Este în Delta Dunării

Laboratorului Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor din cadrul DSVSA Tulcea a confirmat infestarea cu virusul gripei aviare în cazul a şase pelicani găsiţi morţi  pe insula Ceaplace, aflată în lacul Sinoe. Conform procedurilor, probele au fost transmise pentru confirmare şi serotipizare la Institutul Naţional de Diagnostic pentru Sănătate Animală, care este Laboratorul Naţional de Referinţă pentru gripa aviară. 

Analizele de laborator s-au efectuat în contextul îm care, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Tulcea a fost anunţată de către Institutul Naţional pentru Cercetare şi Dezvoltare “Delta Dunării”, în data de 25 martie, despre prezenţa unor pelicani morţi pe insula Ceaplace.  În colonia de pelicani nu au fost observate păsări bolnave, însă s-a constatat existenţa unui număr de 64 cadavre de pelicani creţi. Deşi în zonă mai existau şi alte specii de păsări, nu s-au mai identificat şi alte cadavre de păsări.

Pelicanii creţi sunt o specie de păsări sălbatice migratoare, care în această perioadă a anului zboară dinspre continentul african în Delta Dunării, pentru a cuibării.

ANSVSA a dispus în teritoriu, prin Notă de Serviciu aplicarea măsurilor privind controlul gripei aviare, de intensificare a supravegherii păsărilor sălbatice din zona Deltei Dunării, stabilirea zonei de protecţie (3km) şi a zonei de supraveghere (10 km) din jurul focarului, care, în acest caz, nu includ nicio zonă locuită.

De asemenea, va fi intensificată şi colaborarea, în acest sens, cu autorităţile locale, cu Institutul Naţional pentru Cercetare şi Dezvoltarea Delta Dunării, Administraţia Rezervaţiei Biosfera Delta Dunării, Asociaţia Ornitologică Română, dar şi cu Asociaţia Vănătorilor şi Pescarilor din România.

Menţionăm că boala este prezentă şi în Bulgaria, serviciile veterinare din ţara vecină notificând confirmarea bolii, pentru prima oară în acest an, tot la exemplare de pelicani creţi dintr-o rezervaţie naturală, în data de 28 ianuarie.

„Reluăm apelul către populaţie de a informa, în cel mai scurt timp, medicul veterinar, despre orice caz de imbolnăvire sau deces, înregistrat la animalele din gospodărie”, transmite ANSVSA.

ANSVSA a implementat, începând cu anul 2005, un Program de monitorizare al gripei aviare. În cadrul acestui program, ANSVSA realizează o inspecţie permanentă, prin examen de laborator pe probe de sânge, tampoane traheale şi tampoane cloacale la păsările de exploataţiile aflate în localităţile din judeţe cu risc crescut de contaminare trans-frontalieră şi a păsărilor din import, aflate în perioada de carantină. Acest program prevede, ca obiectiv special, supravegherea păsărilor migratoare din Delta Dunării şi efectuarea în cadrul IDSA – Laboratorul Naţional de Referinţă pentru gripa aviară – a izolărilor virusului influenţei aviare, pe probe de tampoane cloacale şi organe, prelevate de la păsările sălbatice moarte sau vânate.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...